Am refacut traseul pe care, potrivit surselor din anchetă, l-a făcut Victoria Trandafirescu în ziua dispariției și ne-am plimbat nestingheriți prin curte.
În curtea în care un om cu probleme psihice a fost de negăsit timp de 6 zile.
Accesul permis
Accesul în curtea spitalului de psihiatrie „Alexandru Obregia”, din Bucureşti, se face ori prin poartea aflată pe Bulevardul „Berceni”, ori pe la cea de pe şoseaua „Emil Racoviţă”. Cel puţin doi agenţi de pază, de la o firmă privată de securitate, sunt la fiecare intrare. Aceştia ar trebui să îi legitimeze pe străini la intrare, iar pe cei care ies să îi verifice, să vadă dacă sunt pacienţi sau vizitatori. În realitate, nimeni nu-i verifică ”pe bune” pe cei care intră în curtea spitalului.
„Bună ziua! La detoxifiere, la doamna Doina”, a fost de ajuns pentru ca cei doi agenţi de pază, de la poarta dinspre bulevardul Berceni să se dea într-o parte şi să permită reporterului, care avea asupra sa o cameră ascunsă, să intre în curtea spitalului. Nu a fost nevoie să prezinte nici buletin, nici să-şi spună numele, sau numele medicului, nici măcar denumirea secţiei nu a fost cea corectă, care se intitulează „Dezintoxicare”.
Copaci, garduri vii, tufișuri
Așa arată curtea spitalului „Alexandru Obregia”
Odată intrat pe poarta spitalului, nu te mai întreabă nimeni, nimic, oricât te-ai plimba printre secţii. Am vrut să refacem traseul pe care, probabil, l-a parcurs şi femeia de 63 de ani, care a murit în curtea spitalului „Obregia”, fiind găsită abia după 6 zile de când fusese anunţată dispariţia ei. Astfel, am traversat întreaga curte a unităţii medicale.
Secţia 11, de unde a plecat femeia, se află chiar lângă cea de-a doua poartă de acces în spitalul „Alexandru Obregia”.
Ultimele imagini cu femeia în viaţă, surprinse de camerele de luat vederei aflate în zona unei porţi, o arată pe aceasta ieşind din secţie în papuci şi cu un halat alb pe ea şi îndreptându-se spre centrul spitalului. Conform itinerariului probabil, realizat de reporterii Libertatea, aceasta a trecut pe lângă mai multe secţii de psihiatrie.
Unele dintre alei sunt suficient de late cât să poată trece două maşini una pe lângă cealaltă, altele sunt mai strâmte şi doar pietonii pot circula pe acestea. De jur împrejur sunt numeroşi copaci, foarte înalţi, garduri vii şi tufişuri care ar putea masca, fără probleme, trupul unui om.
Ba chiar în zona uneia dintre secţii, în vecinătatea spitalului „Bagdasar Arseni”, e un teren ce pare abandonat, acoperit cu o vegetaţie crescută la întâmplare, foarte înaltă.
Liber și la ieșire!
Conform informaţiilor obţinute de la poliţie, trupul femeii a fost găsit în zona Secţiei de Dezintoxicare a spitalului „Obregia”, adică tocmai în latura opusă zonei din care aceasta a plecat. Mai exact, Secţia 11 se află în partea de Vest a spitalului, iar Secţia 7, unde ar fi fost găsită, e în partea de sud-est. Unde a fost, mai exact, descoperit trupul acesteia nu e marcat în vreun fel și nu are cordoane care securizează zona. Se poate remarca și că lângă această secţie se află un alt teren abandonat, dar acesta e înconjurat cu un gard de peste trei metri înălţime.
Odată refăcut acest itinerariu, reporterii Libertatea au decis să iasă din curtea spitalului. Înainte de aceasta, însă, au stat aproximativ 10 minute în apropierea porţii dinspre şoseaua Berceni, pentru a vedea pe câţi dintre cei care ies îi întreabă paznicii cine sunt şi verifică dacă au dreptul să iasă, sau nu.
Nimeni, dar absolut nimeni nu a fost verificat, nici măcar întrebat ceva. Toţi cei care au vrut să iasă, au ieşit. E drept, cu toţii erau îmbrăcaţi în haine de stradă, unele mai elegante, altele mai ponosite, după posibilităţi. Aşadar, dacă o persoană cu afecţiuni psihice grave s-ar îmbrăca cu hainele pe care le avea când a fost internat, ar putea ieşi fără probleme din spitalul de psihiatrie „Alexandru Obregia”? Cel mai probabil da.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro