Atacatorul l-a lovit mai întâi în ceafă pe Steffen Schwarzkopf, apoi i-a dat un bobârnac în ureche. Anterior, bărbatul, care purta o jachetă de culoare închisă, trecuse prin cadru, prin spatele lui.
La un moment dat, un coleg cu reporterul Welt TV a intervenit și se aude cum spune: „Lasă asta acum, băiete!”. Transmisiunea în direct a fost abandonată și legătura a trecut în studio, după ce necunoscutul a arătat un semn obscen.
Subiectul transmisiei era duelul TV dintre politicianul de extremă dreapta AfD Björn Höcke și președintele CSD din Turingia, Mario Voigt. Ei sunt favoriții care se luptă la alegerile de stat din septembrie.
Duelul TV dintre Höcke și Voigt a oferit postului privat Welt TV cea mai mare audiență din istoria sa în Germania.
O purtătoare de cuvânt a poliției din Erfurt a declarat că investighează incidentul, pentru „presupuse vătămări corporale și insulte”. Înainte să întrerupă transmisia live, agresorul scuipase pe mașina jurnaliștilor.
Bodo Ramelow, prim-ministrul Turingiei, a numit incidentul drept „șocant” și a cerut „consecințe penale rapide”.
Asociaţia Jurnaliştilor Germani din Turingia a cerut sancţiuni mai stricte pentru atacurile la libertatea presei.
Potrivit Die Zeit, în Turingia, jurnaliştii au fost atacaţi de mai multe ori în contextul reportajelor despre AfD. În noiembrie anul trecut, un jurnalist a fost insultat și bătut la un eveniment al Alternativei pentru Germania, considerat un partid politic de extremă dreaptă populist și eurosceptic.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!