Social-democraţii elveţieni acuză că PSD şi ALDE sunt de mai mult de un an angajaţi în subminarea treptată a statului de drept şi în slăbirea sistemului judiciar iar „păpuşarul” întregii acţiuni este Liviu Dragnea, liderul partidului postsocialist PSD, partid aflat la guvernare împreună cu ALDE din anul 2017, relatează epochtimes-romania.com.

La 10 august, aproximativ 100.000 de protestatari au urmat chemarea unui grup puţin cunoscut de a se opune degradării statului de drept şi relaxării reglementărilor anticorupţie. După ce persoane mascate – protestatarii vorbesc de provocatori plătiţi – au folosit violenţa, poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene, tunuri cu apă, gloanţe de cauciuc şi, potrivit informaţiilor iniţiale, chiar şi gaze iritante împotriva demonstranţilor paşnici. Au fost afectaţi chiar şi copii. Bilanţul trist al operaţiunii brutale: aproximativ 420 de demonstranţi şi 35 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi, unii dintre ei grav. Pentru PS elveţian, reacţia violentă total disproporţionată a poliţiei este la fel de inacceptabilă ca şi motivaţia politică ce îi stă la bază.

Partidul de guvernământ postsocialist PSD împreună cu partenerii lor de coaliţie “liberali” ALDE sunt de mai mult de un an angajaţi în subminarea treptată a statului de drept şi în slăbirea sistemului judiciar. Ei fac tot posibilul pentru ca Direcţia Naţională Anticorupţie, sprijinite de UE, să funcţioneze în gol. PSD este complet neimpresionat de protestele masive care au scos deja sute de mii de cetăţeni în stradă în 2017.

Păpuşarul întregii acţiuni este Liviu Dragnea, liderul partidului postsocialist PSD, partid aflat la guvernare împreună cu ALDE din anul 2017. Dragnea controlează guvernul, însă nu poate fi prim-ministru din cauza cazierului judiciar. Condamnat definitiv înaintea ultimelor alegeri la doi ani de închisoare pentru fraudă electorală, el a primit în iunie 2018 o nouă sentinţă de trei ani de închisoare pentru corupţie.

În esenţă, ultimele atacuri ale guvernului lui Dragnea asupra sistemului judiciar vizează prevenirea transformării ultimei condamnări într-o condamnare definitivă şi investigarea mai largă în jurul afacerilor sale. Inacceptabil este, de asemenea, rolul putred de bogatei Biserici Ortodoxe Române, care tace cu privire la eşecul politic al guvernului şi, în schimb, agită împotriva homosexualităţii şi a valorilor europene. Post-socialiştii mulţumesc Bisericii Ortodoxe prin scutirea ei fiscală şi dezincriminarea corupţiei şi a abuzului sexual”, scriu social-democraţii pe site-ul lor.

Social-democraţii europeni solicită Consiliului Federal să sporească presiunile asupra României.

Sursa foto: epochtimes-romania.com


Ecaterina Andronescu insistă ca Dragnea să demisioneze. Spune că partidul e în cădere liberă. „De la 45% la 25% e mult prea mult”


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News