În a doua zi de grevă generală a profesorilor, premierul a avut, de la ora 11.00, o întâlnire cu reprezentanți ai elevilor și ai părinților, întâlnire anunțată și în agenda sa oficială, când încă nu era cunoscut dacă au loc și noi negocieri cu sindicatele.

La final, reprezentanți ai părinților și elevilor au apărut alături de purtătorul de cuvânt al Guvernului, la pupitru, și au cerut profesorilor să oprească greva.

„Elevii își pierd din ce în ce mai mult încrederea în sistem”

De la pupitrul Guvernului, Miruna Croitoru, reprezentanta elevilor, a declarat că ei vor ca greva să se încheie în această săptămână.

„Este o situație care ne dezavantajează pe toți. (…) Ne-am dori ca această situație să se încheie cât mai devreme, chiar săptămâna aceasta, astfel încât săptămâna viitoare să revenim la cursuri în mod normal. (…) Când vorbim de o salarizare corespunzătoare, vorbim de o creștere a calității actului didactic. (…) Greva în sine afectează elevii din România pentru că își pierd și ei din ce în ce mai mult încrederea în sistem”, a spus reprezentanta elevilor.

„Nu are voie nimeni să se joace cu un an din viața acestor elevi”

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

La rândul său, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți a avertizat că dacă greva se va prelungi „este destul de periculos pentru viitorul acestor copii”, în sensul în care poate fi afectat calendarul examenelor naționale.

„Nu are voie nimeni să se joace cu un an din viața acestor elevi. Este dreptul lor să susțină aceste examene”, a spus Cristache, precizând că nu se dorește amânarea examenelor.

„Noi am venit să transmitem nemulțumirea părinților, în sensul în care există riscul să se amâne aceste examene. (…) Bineînțeles că, pe fondul acestor discuții, ne doream să se întâlnească cu sindicatele, pentru că la întâlnirea de duminică, cel puțin așa cum au declarat sindicatele, nu s-a ajuns la consens. Era obligatoriu să se întâlnească cât mai repede”, a mai spus reprezentantul părinților, întrebat dacă a cerut să aibă loc noi discuții între guvern și sindicate.

De asemenea, întrebați dacă ar fi de acord ca profesorii să renunțe la grevă doar în perioada examenelor, reprezentanții părinților și elevilor nu au exclus această variantă, precizând însă că este una de compromis.

„Ar fi mai mult o soluție de compromis, tocmai pentru că este nevoie ca elevii să susțină aceste examene. Trebuie să vedem însă cum rezolvăm problema de la rădăcină și dacă cerințele profesorilor sunt, cu adevărat, satisfăcute sau nu”, a declarat Miruna Croitoru.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Anterior, într-o declarație de marți dimineață, premierul Nicolae Ciucă a subliniat că cerințele sindicatelor „sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față”, și a făcut un nou apel la profesori să înceteze greva, precizând că „nu este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul școlar”.

Foto: captură facebook.com/guv.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

Firmy193   •   24.05.2023, 15:08

Profesorii își pierd din autoritate acum; greva le fură din autoritate, statut, respect.

seaman651   •   23.05.2023, 19:33

„Elevii își pierd din ce în ce mai mult încrederea în sistem” Elevii n-au avut niciodata incredere in sistem. Merg la scoala pentru ca sunt impinsi de la spate. Sunt putini cei care o fac din pasiune, cam cum este si cu profesorii. Iar pe parinti nu-i doare decat de faptul ca le strica ploile cu supravegherea copiilor cat timp nu merg la scoala. Mai lipseste sa apara si personalul de la curatenie alaturi de Ciuca, sa faca apel la profesori sa inceteze greva.

Cata907   •   23.05.2023, 15:21

Sa va fie rusine... om loc sa puneti presiune pe soldatelul plagiator, iesiti cu mesaje de toata jena. Mai bine iti spuneti sa renunte la pensie si salariu cumulate, sa renunte la pensii spaciale si sa mute bani la alocatie pentru copii, aia de ii reprezentati cu alocatie de 256 lei, membrii de partit au sarit sa apere sefu. PS, eu am votat PNL, nu pentru ca ii iubesc, vroiam sa scap de ciuma rosie... care a ajuns acum la guvernare, Nea Ciuca nu era pe nici o lista. Iese aur cu 70%, atunci sa vedem catastrofa adevarata.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI