Reprezentanta ASPA spune că zona în care femeia de 43 de ani a fost atacată este cunoscută ca „fiind o zonă cu câini fără stăpân” și de anul trecut, când femeia a fost atacată în aceeași zonă, și până în prezent, ASPA a avut zeci de acțiuni.

„Am ridicat de pe aceste străzi peste 120 de câini până în prezent, din aprilie anul trecut, de la incidentul de atunci până acum. Am făcut sesizări către alte autorităţi deoarece această problemă a câinilor fără stăpân nu e doar problema ASPA. Am spus-o şi o repetăm – capturarea nu rezolvă cauza, ci efectul. Luăm câinii găsiţi pe străzi la acel moment, însă dacă nu acţionăm printr-un efort comun alături de alte instituţii să luăm măsuri pentru a prevenit astfel de incidente, din păcate, ne vom confrunta cu astfel de incidente în continuare”, a declarat, sâmbătă, Cătălina Trănescu.

Întrebată la ce instituţii se referă şi ce măsuri pot fi luate, purtătoarea de cuvânt a ASPA a răspuns: „Departe de mine gândul de a face un ping-pong între instituţii, că nu este ceea ce ar putea ajuta într-un fel sau altul, însă sunt lucruri reale care ţin de competenţele şi atribuţiile fiecărei instituţii şi care trebuie spuse”, a explicat Trănescu.

Aceasta mai afirmă că ASPA este responsabilă de gestionarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public al municipiului Bucureşti, însă spune că instituția are nevoie și de sprijinul altor instituții.

„În paralel cu noi ar trebui să avem sprijinul poliţiilor locale de sector, Poliţiei Naţionale, care are competenţe faţă de ASPA, şi anume să verifice proprietarii de câini, proprietarii de animale, dacă aceşti câini sunt microcipaţi, conform legii, dacă sunt sterilizaţi, conform legii, dacă sunt ţinuţi pe proprietăţi private îngrădite corespunzător în aşa fel încât ei să nu aibă acces să iasă pe domeniul public”, a mai explicat purtătoarea de cuvânt de la ASPA.

Ea a mai spus că terenul din zona Lacul Morii este extins și vast și a relatat modul în care s-a produs tragedia.

„În momentul de faţă, echipajele noastre sunt în teren, acţionăm şi încercăm să capturăm aceşti câini care se presupune că sunt cei care au făcut atacul din această dimineaţă. Odată ajunşi în mijlocul câmpului… nu puteţi vedea cu ochiul liber, cam atât de mare e teritoriul încât nu reuşiţi să vedeţi capătul celălalt al digului de unde femeia a alergat şi a venit încoace, în mijloc. Ea nu a mai ales varianta digului să se întoarcă spre locuinţe, ci a ales să vină pe câmp. Fix în mijlocul câmpului s-a întâmplat acest eveniment”, a mai transmis aceasta.

La fața locului intervin mai multe echipaje ale instituției, care încearcă să identifice animalele care au atacat-o pe femeie.

„Avem puşcă cu tranchilizant, dar este o acţiune extraordinar de dificilă. Au fost identificaţi opt câini pe câmp. Echipajele sunt în încercarea de a face aceste capturări, însă fiind un teritoriu atât de mare, atât de vast, este o operaţiune extrem de dificilă. Am identificat şi puiuţi ai acestor câini”.

Urmărește-ne pe Google News