Foto: Dumitru Angelescu
„Domnul preşedinte ne-a asigurat că nu se va politiza acest subiect”, a spus Gîrbovan, despre referendumul pe justiţie, arătând că nu a existat o concluzie, o temă de discuţie fiind secţia specială de anchetare a magistraţilor.
„Preşedintele a spus că joacă rolul unui moderator. (..) Justitia nu poate fi temă pentru referendum, într-un stat de drept”, a mai spus ea.
„Discuţia s-a focusat în special pe legile justiţiei, cu o notă mai specifică pe Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie. Nu a fost tema propusă aceasta de către domnul preşedinte, ci în discuţiile aduse de magistraţi au fost aduse argumente pro şi contra cu privire la această secţie. De asemenea, au fost discuţii între magistraţi argumentate vizavi de ce sunt şi nu sunt bune modificările aduse legilor justiţiei. A şi precizat că (n.r. discuţia) nu este despre referendum, o parte din colegi au propus însă o serie de întrebări pentru referendum. Noi ne-am exprimat îngrijorările că acest referendum ar putea afecta încrederea cetăţenilor în justiţie şi că acest subiect ar putea fi politizat, cu atât mai mult cu cât există campanie electorală. Domnul preşedinte ne-a asigurat că nu va fi cazul de a se politiza acest subiect sau de a se vătăma în vreun fel justiţia prin aceasta”, a declarat judecătorul Dana Gârbovan.
Judecător: „Un referendum pe independenţa justiţiei nu-mi garantează mie, ca judecător, independenţa”
La rândul său, judecătoarea Mădălina Afrăsinei s-a declarat şi ea împotriva referendumului pe justiţie.
„Un referendum pe independenţa justiţiei nu-mi garantează mie, ca judecător, independenţa. Noi, ca judecători, suntem independenţi atât timp cât fiecare decidem să facem lucrul acesta. Poate să-mi scrijelească mie (…) în orice legi şi în orice Constituţie că sunt independentă, dacă eu, prin ceea ce fac şi cum mă simt, nu mă simt independentă, vorbim vorbe”, a spus ea.
„Populaţia ar putea fi întrebată despre demnitarii cu dosare de abuz în serviciu”, a replicat judecătorul Cristi Danileţ.
El a precizat că referendumul ar putea avea ca obiect anumite interdicţii care să se pună legiuitorului.
„Referendumul ar putea avea ca obiect consultarea populaţiei cu privire la anumite interdicţii care să se pună legiuitorului. Aşadar, dacă populaţia, de exemplu, ar spune: ‘Noi nu suntem de acord cu legi care să favorizeze pe cei urmăriţi pentru infracţiuni de serviciu sau de corupţie, automat, Parlamentul, respectiv Guvernul nu ar putea legifera într-o modalitate, pentru că avem o decizie a CCR încă din anul 2012, care ne spune în mod clar că în activitatea de legiferare trebuie să se ţină seama de voinţa poporului. (…) Eu, personal, am şi ridicat această problema preşedintelui statului, să provoace Curtea Constituţională în a decide mai des asupra conflictelor dintre autorităţi şi asupra constituţionalităţii unor acte normative. De asemenea, am sugerat preşedintelui să fie mai des prezent în Consiliul Superior al Magistraturii şi să îşi asume rolul, până la urmă, de mediator pe care îl are între puteri”, a afirmat el.
„Justiţia, ca serviciu public, ca fundament al statului de drept, se apropie de momentul colapsului, de momentul în care nu va mai funcţiona”
Reprezentantul Iniţiativa pentru justiţie, Bogdan Pârlog a afirmat, la rândul lui, că a apreciat necesar deschiderea dialogului cu unica autoritate a statului român.
„Justiţia, ca serviciu public, ca fundament al statului de drept, se apropie de momentul colapsului, de momentul în care nu va mai funcţiona. Modificările iresponsabile aduse legilor justiţiei ne duc în situaţia la care vom ajunge să nu mai putem îndeplini îndatoririle noastre constituţionale şi legale. (…) Modificările de asemenea amploare ale unor legi care influenţează existenţa statului trebuie făcute cu responsabilitate, nu în bătaie de joc, cum s-a întâmplat, şi nu pentru a răspunde unor interese punctuale, personale”, a spus el.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor. Şeful statului a precizat, încă de la începutul întâlnirii, că discuţiile vor viza justiţia şi legile justiţiei.