Nasterea Danielei a fost o minune
Povestea a inceput, de fapt, in urma cu 28 de ani cand familia Panamarciuc resimtea din plin lipsa unui copil care sa le bucure viata. Femeia a fost operata in urma unei afectiuni interne mai complicate iar medicii au anuntat-o ca, practic, este imposibil sa mai aiba un copil. Doar o minune mai putea face ceva, li s-a spus. Plini de amaraciune, dar cu speranta in suflet, sotii Panamarciuc au facut un pelerinaj in nordul Moldovei si au vizitat toate manastirile din zona. La Manastirea Neamt au intalnit un calugar batran care, fara sa stie prin ce treceau cei doi soti, le-a spus ca rugaciunile la icoana ,,Maicii Domnului cu pruncul,, au efect benefic asupra familiei. Bineinteles ca ruga celor doi galateni a fost de a avea un copil. Si, minune!, dorinta li s-a indeplinit aproape imediat, dupa cum sustine femeia. La doua luni dupa pelerinaj, vizitandu-si medicul pentru un control, femeia a ramas impietrita cand doctorul a iesit val-vartej din cabinet dintr-o data strigand catre mama sa, care o insotea: ,,E o minune dumnezeiasca! Fata dumneavoastra va avea un copil!,,. Culmea e ca ,,minunea,, familiei, Ina Daniela, atunci cand a vizitat pentru prima oara Manastirea Neamt, fara sa stie povestea venirii ei pe lume, s-a indreptat singura spre icoana facatoare de minuni si s-a inchinat evlavios. Abia dupa ce a realizat reproducerea dupa pictura religioasa fata a aflat, de la parinti, intreaga poveste a venirii ei pe lume.
Pictorita spune ca lucrarile au inspiratie divina
Acum, la 28 de ani, Ina Daniela Panamarciuc poate spune ca si-a descoperit pentru totdeauna adevarata vocatie. Picteaza icoane cu un talent deosebit, lucrarile ei primind aprecieri nenumarate din partea specialistilor. De la prima sa realizare, venita parca din adancul firii, dupa cum singura sustine, Ina a acumulat multe cunostinte in domeniul artei. A invatat singura studiind carti de specialitate sau lucrarile altor pictori de icoane, purtata in permanenta de gandul ca menirea ei este aceea de a picta. Cu toate ca a realizat o colectie impresionanta de lucrari, pana in momentul de fata Ina nu a fost contactata si nu a participat decat la o singura iesire oficiala in public. Abia anul acesta a fost invitata la Targul mesterilor populari tinut in Galati, in urma cu o luna.