Resorturile furiei: un studiu recent explică de ce a intrat omenirea într-o nouă eră a protestului. România, printre țările vizate

Primele două decenii ale secolului XXI au văzut un număr tot mai mare de proteste în întreaga lume. Din Africa în Europa, America sau Asia, oamenii au ieșit în stradă pentru a cere democrație reală, locuri de muncă, servicii publice mai bune, drepturi civile, justiție socială și eliminarea corupției, a abuzurilor și austerității, printre altele.

Un studiu realizat de think-tank-ul german Friedrich-Ebert-Stiftung (FES), apropiat de Partidul Social Democrat, și de Initiative for Policy Dialogue, o organizație non profit de la Universitatea Columbia din SUA, a analizat 2.809 proteste care au avut loc în ultimii 15 ani în 101 țări, inclusiv România, pentru a afla resorturile nemulțumirii oamenilor.

Ce au aceste proteste în comun? Indiferent de spațiul geografic unde au avut loc sau de orientarea politică a manifestanților, toate vizează eșecuri ale procesului democratic sau ale procesului de dezvoltare economică și socială și sunt alimentate de nemulțumiri și de lipsa de încredere în acțiunile politicienilor.

Analiza arată că tulburările sociale au crescut în toate regiunile menționate. Numărul de proteste a crescut constant din 2006 până în 2020 – perioada analizată de studiu – iar demonstrațiile au devenit tot mai politice, din cauza democrației nefuncționale, a nemulțumirii oamenilor față de politicieni și a lipsei de încredere în guvern.

Recomandări

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Deja, în 2020, existau mai puține proteste care vizau o temă specifică și mai multe „proteste omnibuz”, în care manifestanții avea revendicări ce vizau mai multe chestiuni.

Eșecurile democratice sunt principala cauză a majorității protestelor înregistrate în această perioadă – mai exact, a 54% dintre proteste, spun autorii studiului.

„Prea mulți lideri din guverne și companii nu ascultă. Vasta majoritate a protestelor din întreaga lume au revendicări rezonabile, agreate deja de cele mai multe guverne. Oamenii protestează pentru locuri de muncă decente, pentru o planetă curată și pentru a avea un cuvânt de spus în deciziile care afectează calitatea vieții”, a explicat Sara Burke, expertă în politică economică globală la FES și una dintre autoarele studiului, potrivit Washington Post.

Tot mai multe proteste

Au existat mai multe perioade din istorie în care oamenii au protestat în număr mare pentru a cere schimbare, scriu cercetătorii. S-a întâmplat în perioada 1830-1848, în 1917-1924, în anii 60 și se întâmplă iarăși acum.

Recomandări

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Perioada analizată de studiu, 2006-2020, arată o creștere constantă a numărului de proteste în toate regiunile și pe mai multe teme.

În 2006, 73 de mișcări de protest au fost înregistrate. În 2020, studiul a înregistrat 251 de mișcări de protest, chiar mai multe decât în 2008 – anul crizei financiare – sau 2011 – anul Primăverii Arabe.

Studiul a concluzionat că există o prevalență mai mare a protestelor în țările cu venituri medii (1.327 de evenimente) și în cele cu venituri mari (1.122) decât în cele cu venituri mici (121 de evenimente).

Cele mai multe proteste din această perioadă au avut loc în Europa și Asia Centrală (806 evenimente), America Latină și Caraibe (427), Asia de Est și Pacific (378 de evenimente), Africa Subsahariană (369) și America de Nord (281).

Nu doar numărul protestelor a crescut, dar și cel al protestatarilor, cercetătorii estimând că 52 de evenimente au avut în jur de un milion de participanți.

Recomandări

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

Cel mai mare protest a fost greva din 2020 din India față de planurilor guvernului de a liberaliza sectorul agricol, care ar fi implicat timp de mai multe zile în jur de 250 de milioane de manifestanți.

Ce vor protestatarii

Cercetătorii au împărțit protestele în patru categorii, în funcție de revendicările manifestanților.

Cele mai multe proteste din această perioadă – 1.503 – au vizat lipsa de reprezentare politică și eșecul sistemului politic.

Manifestanții au protestat față de lipsa unei democrații reale, față de corupție, lipsa de transparență și de responsabilitate a conducătorilor, față de puterea percepută a unui stat paralel sau a oligarhiei, dar și pentru afirmarea suveranității și a patriotismului, printre altele.

Protestele nu au avut loc doar în țările cu venituri mici sau în cele cu regimuri autocratice, dar și în cele cu venituri mari, unde 48% dintre manifestații au vizat eșecul reprezentării politice.

A doua categorie a fost cea a protestelor pe teme economice – 1.484 la număr. Manifestanții au vizat problemele legate de locurile de muncă, salarii, reforma serviciilor publice, influența companiilor, privatizări, inechitate, standarde scăzute de trai sau reforma pensiilor și prețurile mari la energie și carburant, printre altele.

Aici, protestele au accelerat din cauza reducerii numărului de locuri de muncă decente și a extinderii măsurilor de austeritate în întreaga lume din 2010, măsuri care au afectat aproape patru miliarde de persoane.

Recent, criza a fost accentuată de pandemia de COVID.

Multe proteste globale pe această temă au fost alimentate de nemulțumirea oamenilor față de inechitățile economice dintre comunitățile obișnuite și indivizii bogați sau corporații.

A treia categorie a fost cea a protestelor care revendicau drepturi civile. Cele 1.360 de proteste care au avut loc în acest context au cerut drepturi pentru comunitățile etnice, dreptul la adunare, la exprimare și la presă liberă, drepturi pentru femei și pentru minoritățile sexuale, pentru imigranți sau drepturi religioase.

A patra categorie include 897 de proteste care au cerut justiție globală, pe teme precum mediul, față de Fondul Monetar Internațional, de Banca Mondiale, de UE, de comerțul global liberalizat sau de G20, printre altele.

Cine protestează și față de cine

În mod tradițional, activiștii din ONG-uri, partide politice sau sindicate sunt agenții protestelor.

În perioada 2006-2020, cele mai multe proteste au fost organizate de societatea civilă – 1.090.

Pe locul doi se află protestele organizate de la bază, de oamenii obișnuiți – 960 la număr. Perioada vizată a marcat de altfel o creștere substanțială a acestor proteste, de la 132 de evenimente între 2006 și 2010 la 497 de evenimente între 2016 și 2020.

Și rolul partidelor politice a crescut, cercetătorii observând că acesta este un rezultat normal al politizării protestelor.

În perioada 2006-2020, 836 de proteste au fost organizate de partidele sau mișcările politice.

Studiul a identificat 250 de metode de proteste, vasta majoritate nonviolente – marșuri, adunări, diverse evenimente de nesupunere civică sau activism pe internet.

Guvernele naționale sunt cele vizate de cele mai multe proteste, mai exact, de 79% dintre acestea.

Nemulțumirea manifestanților se îndreaptă însă și spre sistemul politic și economic (30,5%), companii și angajatori (23,7%) sau elite (14,8%).

În ultimii ani, cercetătorii au observat o tendință de mutare a protestelor din zona stângii populiste către cea a dreptei extreme autoritariste.

Unele trăsături comune ale acestor proteste sunt acuzațiile de corupție la adresa sistemelor politice și insinuările privind existența unor forțe ascunse, un „stat paralel” care conspiră împotriva drepturilor economice ale clasei mijlocii, spune studiul.

Acesta este profilul care a dus la apariția mișcării QAnon sau la insurecția de la Capitoliul SUA, dar a alimentat și teoriile privind conspirația puterilor europene în țări precum Ungaria, Polonia, Regatul Unit sau Turcia.

În vreme ce furia din spatele acestor proteste poate fi un răspuns rațional la eșecul sistemelor politice, caracteristica lor este că nu cer doar propriile drepturi, ci și negarea drepturilor altor grupuri.

O altă tendință importantă observată de studiu este creșterea numărului de proteste organizate pentru drepturile femeilor. Mișcarea globală #MeToo sau protestele pentru drepturile femeilor din țări precum Arabia Saudită sau Nigeria sunt relevante.

Ce au reușit protestele, în ciuda măsurilor represive

Au reușit protestele să obțină ceva? Cercetarea arată că 42% dintre proteste au avut o realizare, chiar dacă parțială.

De menționat că această realizare nu este obținută în urma unui singur protest, ci în urma unui val de proteste – uneori întinse pe ani, definite în studiu ca un singur eveniment.

Există o diferență între ratele de reușită, în funcție de regiuni. Spre exemplu, 50% dintre protestele din Asia de Est și Pacific au avut un fel de realizare, spre deosebire de doar 39% în Europa și Asia Centrală.

Solicitările concrete (creșteri salariale, subvenții, sistarea unor proiecte de infrastructură) au o rată mai mare de reușită decât cele privind schimbările structurale.

La capitolul violență, relația dintre protestatari și autorități este inegală.

În medie, 20% dintre proteste au inclus o formă de violență a mulțimii. Tendința arată o creștere mică, dar constantă a protestelor violente.

Însă reprimarea de orice fel – arestări, supraveghere, răniri sau decese ca urmare a acțiunilor autorităților – a fost documentată în 62% dintre evenimentele analizate.

Protestele care au generat cele mai multe arestări au avut loc în Hong Kong, Egipt, Franța, Iran, Regatul Unit, Rusia și alte țări.

Violențe la adresa protestatarilor au fost observate în teritoriile palestiniene, Egipt, Chile, Thailanda și alte zone.

De ce a protestat România și ce a reușit

România este inclusă în mod repetat între țările în care au avut loc proteste în perioada 2006-2020.

Studiul observă că în țara noastră au avut loc proteste care au cerut o democrație reală, eliminarea corupției, manifestații împotriva creșterii prețurilor sau a măsurilor de austeritate.

Studiul notează că în acest ultim caz, în România, dar și în Letonia sau Portugalia, instanțele au stabilit că măsurile de austeritate au fost ilegale și reducerea pensiilor a fost respinsă.

Cercetarea observă și reușita altor proteste din România, dar și din alte țări, care au determinat „schimbarea de legi sau demisia premierilor”. Autorii nu detaliază fiecare protest în parte, dar episoade precum cele din 2012 (protestele față de reformele sistemului sanitar), 2013 (Roșia Montană), 2015 (protestele post-Colectiv, care au determinat demisia lui Victor Ponta) sau cele din 2017 (care au determinat retragerea Ordonanței 13) pot fi relevante.

România este menționată alături de Bosnia, Croația, Bulgaria și Ungaria printre țările unde corupția și problemele legate de democrație sau de statul paralel au constituit baza mai multor proteste.

Urmărește-ne pe Google News