Statele Unite, care estimează la peste 150.000 numărul soldaţilor ruşi desfăşuraţi la granițele Ucrainei, au observat de miercuri mişcări de trupe ruse către frontieră, a declarat sub protecţia anonimatului acest responsabil din cadrul Departamentului american al Apărării.

„Între 40% şi 50% sunt în poziţie de atac. S-au desfăşurat în punctele de adunare tactică în ultimele 48 de ore”, le-a spus el unor jurnalişti.

Punctele de adunare tactică sunt zone apropiate de linia frontului unde o unitate militară se poziţionează înainte de a lansa o ofensivă.

Responsabilul a precizat că Moscova dispunea vineri de 125 de batalioane de infanterie în apropierea frontierelor cu Ucraina, faţă de 60 în timp normal şi 80 la începutul lunii februarie.

Confruntările tot mai numeroase dintre separatiştii proruşi şi forţele ucrainene, declaraţiile incendiare ale liderilor proruşi şi Kremlinului cu privire la situaţia din regiunile rusofone Donbas şi Luhansk corespund „campaniei de destabilizare a Ucrainei care este în desfăşurare”, a mai spus oficialul american.

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a afirmat, pentru televiziunea ABC, că preşedintele Putin a adunat elementele „necesare pentru o invazie de succes”. „Nu cred că este o cacealma”, a spus el potrivit unui fragment din interviu ce va fi difuzat duminică.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

„Are la dispoziţie o serie de opţiuni şi ar putea ataca în cel mai scurt timp”, a spus el din Polonia, unde s-a întâlnit cu militari americani şi polonezi.

Președintele american Joe Biden a anunțat, vineri, într-o conferință de presă la Casa Albă, după convorbirile avute cu liderii mai multor țări membre NATO, că SUA au informații potrivit cărora Rusia va ataca Ucraina în „următoarele zile”, iar ținta invaziei va fi capitala Kiev.

„Situația de securitate este critică”, a afirmat și președintele României, după dialogul telefonic cu liderul american.

Tensiuni alarmante în estul Ucrainei

Separatiștii susținuți de Rusia, care controlează părți din estul Ucrainei de la izbucnirea conflictului, în 2014, și autoritățile ucrainene s-au acuzat reciproc de bombardamentele din ultimele zile. Iar vineri seară, acțiunile din Donețk și Luhansk au ajuns din nou în prim-plan.

Separatiștii proruși au anunţat vineri începerea evacuării civililor din Donbas, pe motiv că Ucraina plănuiește invadarea teritoriului separatist, însă BBC a descoperit că videoclipurile postate de liderii lor au fost înregistrate pe 16 februarie, înainte de declanşarea ostilităţilor.

În același timp, Denis Pusilin, liderul separatist din Doneţk, a acuzat Ucraina că se pregăteşte să atace cele două regiuni proruse, acuzație dezmințită de Kiev.

Evaluator achitat pentru despăgubiri frauduloase acordate lui Gigi Becali: „a umflat” valoarea unui teren din Voluntari cu 164%, dar „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”
Recomandări
Evaluator achitat pentru despăgubiri frauduloase acordate lui Gigi Becali: „a umflat” valoarea unui teren din Voluntari cu 164%, dar „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”

La câteva ore, o mașină a explodat în fața unei clădiri guvernamentale din orașul Donețk, iar presa de la Moscova a informat că autoturismul aparținea unui oficial separatist.

Aliații occidentali spun că această situație beligerantă că ar putea fi folosită ca pretext de Rusia pentru a invada Ucraina.

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI