UPDATE ora 13.20. Cele patru victime au fost identificate. Potrivit poliției, este vorba despre un spaniol, două femei cu cetățenie germană și un senegalez, despre care se crede că este Abdoulaye Diop, care a devenit erou în 2017, după ce a salvat un bărbat de la înec.
Știrea inițială: În urma prăbușirii, cel puţin patru persoane au murit şi alte 20 au fost rănite. Printre victime se află mai mulţi cetăţeni străini, a spus ea, fără a da mai multe detalii.
Mai multe persoane sunt grav rănite. Şapte dintre răniţi sunt în stare „foarte gravă”, iar nouă sunt în stare „gravă” au declarat serviciile de urgenţă într-un mesaj postat pe platforma X.
„Ei au fost transferaţi spre diferite spitale din Palma, capitala insulei Mallorca”, au precizat serviciile de urgență.
La faţa locului au fost trimise numeroase echipaje de pompieri, în timp ce ambulanţele au transportat răniţii la spital.
Acoperișul restaurantului s-a prăbușit pe primul etaj al clădirii
Serviciile de salvare „continuă să intervină la faţa locului” pentru a verifica dacă mai sunt victime prinse sub dărâmături, au indicat acestea într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.
Strada pe care se află imobilul a fost izolată de poliţie pentru a permite intervenţia salvatorilor.
Cauzele prăbuşirii acestui restaurant, situat pe strada Cartago din Playa de Palma, sunt momentan necunoscute, dar conform martorilor citaţi de presa locală, acoperişul imobilului s-a prăbuşit pe o parte a primului etaj.
Restaurantul este situat pe faleză, pe un bulevard cu magazine şi locuri de agrement. Această zonă a fost foarte aglomerată la sfârşitul zilei când sezonul turistic este deja în plină desfăşurare în Insulele Baleare, un arhipelag care include şi insulele Ibiza, Minorca şi Formentera.
Preşedinta regiunii Insulele Baleare, Marga Prohens, s-a declarat „şocată de informaţiile primite despre accident” şi a transmis condoleanţe „familiilor celor patru persoane care şi-au pierdut viaţa în acest tragic incident”.
Într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, premierul spaniol a indicat că „urmăreşte îndeaproape consecinţele teribilului accident survenit pe Playa de Palma”.
Insulele Baleare, situate în Marea Mediterană şi renumite pentru apele lor cristaline şi plaje, sunt a doua cea mai frecventată regiune turistică din Spania după Catalonia. În 2023, au înregistrat peste 14 milioane de turişti, potrivit cifrelor oficiale.
FOTO: Profimedia
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!