„Nu există o justificare pentru care restaurantele ar trebui să fie închise. Pentru acest lucru, am solicitat desprinderea restaurantelor de coeficientul de 3 la mie şi funcţionarea lor la 30% din capacitate în interior şi cu restricţiile cunoscute pe terasă, până în momentul unui lockdown complet, dacă va fi cazul vreodată, şi al doilea lucru pe care l-am solicitat prefectului este să transmită reprezentanţilor Guvernului că industria are nevoie de deblocarea plăţilor pe măsura privind 20%”, a spus Daniel Mischie.
„Am reamintit că, astăzi (n.r. – miercuri), la Tribunalul Municipiului Bucureşti, HORA are depusă o acţiune prin care contestă deciziile Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv la Curtea de Apel a Municipiului Bucureşti. HORA are iarăşi o acţiune prin care contestă hotărârile de Guvern prin care sunt impuse restricţii industriei HoReCa”, a declarat Daniel Mischie.
Președintele HORA a dezvăluit că există o propunere făcută de Prefectura Capitale referitoare la penalizarea celor care încalcă restricţiile sanitare.
„Cert este că dorim să evităm abuzurile, pe de o parte, pe de altă parte dorim să evităm încălcările flagrante. În acest sens, pentru încălcări repetate sau încălcări flagrante practic se va putea ridica autorizaţia de funcţionare temporar”, a spus Daniel Mischie.
Ordonanţa de urgenţă pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa a fost adoptată în şedinţa de guvern din 4 decembrie 2020.
FOTO: Hepta