Garantarea unei ape potabile curate de la robinet pentru toți cetățenii stă la baza unui stat incluziv și preocupat de mediu și sănătate.

Senatorul Allen Coliban și deputatul Cornel Zainea, membri în Comisiile pentru Mediu din Parlament, sunt cei care au elaborat Legea pentru completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile care include prevederile referitoare la măsurarea gratuită a calității aerului, decontarea unui filtru de apă și garantarea apei potabile de la robinet gratuite în instituții și cafenele.

Potrivit modificărilor, cetățenii pot solicita gratuit, o dată pe an, verificarea parametrilor de calitate a apei potabile din locuințe către direcția de sănătate publică județeană. În cazul încălcării valorilor limită, utilizatorul poate beneficia, la cerere, de un filtru de apă al cărui cost este decontat  de primăria din localitate. De asemenea, o altă inițiativă din pachetul legislativ prevede că instituțiile publice și operatorii economici care oferă servicii de alimentație publică vor oferi, gratuit și la cerere, apă potabilă.

“În România, deși ne număram până nu demult printre țările cu o calitate foarte bună a apei, ultimii ani au marcat o creștere semnificativă a consumului de apă îmbuteliată. Acest lucru se explică, într-o măsură, prin unele probleme punctuale de calitate a apei, în ciuda banilor europeni disponibili și cheltuiți în acest domeniu. Consecința acestui fapt a fost scăderea încrederii populației în calitatea apei disponibile la robinet. Statul este responsabil să ofere cetățenilor acces la apă potabilă de calitate. Pachetul nostru de propuneri vine să elimine suspiciunile și să identifice în mod clar eventualele probleme, oferind un screening anual gratuit, dar și să încurajeze consumul de apă de la robinet inclusiv în zona alimentației publice”, a declarat senatorul Allen Coliban.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Dreptul la apă potabilă este recunoscut la nivel internațional ca drept fundamental al omului. În acest sens, Rezoluția nr. 64/292 a Adunării generale a Organizației Națiunilor Unite stipulează că „dreptul la apă potabilă sigură și curată și la salubritate este un drept al omului esențial pentru o viață normală și pentru exercitarea tuturor drepturilor omului”.

În România, consumul de apă îmbuteliată a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani. Dacă în anul 2012 acest consum a fost de 69 litri pe cap de locuitor, iar în anul 2015 acesta a reprezentat 72 litri, în anul 2017 consumul de apă îmbuteliată a crescut până la 90 de litri pe cap de locuitor. Această diferență reprezintă o creștere de aproximativ 30% în numai 5 ani. În același timp, România se află pe ultimele locuri în Europa din punct de vedere al consumului apei de la robinet, conform statisticilor Eurostat.

Creșterea consumului apei îmbuteliate contribuie la creșterea cantității de deșeuri din plastic, în condițiile în care reciclarea acestora se dovedește a fi deficitară. Din totalul de 6 milioane de tone de deșeuri produse, România reciclează 13%, adică 780,000 de tone. Iar din cele 780,000 de tone de deșeuri reciclate, doar 9% reprezintă plastic, adică 70.200 tone, România situându-se pe penultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol și riscând să nu atingă țintele de reciclare stabilite pentru anul 2020.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Propunerile legislative sunt susținute de mai mulți parlamentari ai Uniunii Salvați România și vor intra pe traseul legislativ în prima sesiune parlamentară din 2019.

Citeşte şi: VIDEO/ Amalia Enache, amintiri de Crăciun: „Am fost la colindat îmbrăcată în haine naționale!”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Stațiunea din România de care foarte puțini au auzit, deși e aproape de București. Este perfectă pentru pensionari, dar și pentru cei care vor odihnă, are ape cu proprietăți benefice și se află într-o zonă care rivalizează cu Valea Prahovei ca frumusețe
FANATIK.RO

Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI