Controalele de zilele acestea au fost efectuate sub coodonarea directă a preşedintelului și a directorului general de la Autoritatea pentru protectia consumatorului (ANPC).

Astfel, vineri – 25 august, comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov au închis restaurantul unuia dintre cele mai mari hoteluri din staţiunea Predeal.

Aceștia au descoperit că se foloseau în bucătărie produse alimentare expirate chiar şi din anul 2015.

Blocul alimentar respectiv a fost închis şi din cauza deficienţelor privind igiena în bucătărie şi depozitarea incorectă a alimentelor, a căror stare termică era schimbată de angajaţii din bucătărie, potrivit comisarilor care au fost în control.

 „Hotelul a fost amendat conform legii, iar activitatea blocului alimentar a fost sistată pe loc. Am găsit unele deficienţe şi în ce priveşte cazarea şi piscina hotelului, dar nu atât de grave închis să luăm măsura închiderii. Restaurantul va fi închis până când vom fi remediate toate deficienţele“, a declarat Sorin Susanu, comisar-şef CRPC Braşov, pentru bizbrasov.ro.


CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/ Adevărul despre relaţia dintre Smiley şi Gina Pistol. Durează de câţiva ani şi se consumă astfel


Urmărește-ne pe Google News