„Este vorba de ordonanţa de urgenţă privind prorogarea termenului pentru stabilirea măsurilor în vederea asigurării mecanismelor şi a resurselor financiare necesare returnării donaţiilor colectate pentru achiziţionarea unui bun, e vorba de „Cuminţenia Pământului”, aparţinând patrimoniului cultural naţional. Oamenii au fost de bună credinţă când au dat aceşti bani şi au vrut ca această sculptură să aparţină patrimoniului naţional”, a spus Irina Sanda Marin Cajal, subsecretarul de stat în Ministerul Culturii, potrivit Digi24.
Premierul Ludovic Orban a întrebat dacă este posibil să fie
identificați toți donatorii, care a explicat că este nevoie de un
act normativ pentru prelungire, întrucât termenul de restituire
stabilit era până la sfârșitul acestui an.
„Guvernul trebuia să dea banii înapoi până la data de 31
decembrie 2019. E posibil să-i identificaţi pe toţi donatorii?
Aveţi nevoie de o prorogare cu un an? Trebuie rezolvată problema
asta, pentru că oamenii au fost angrenaţi într-un proces de
donaţie pentru atingerea unui obiectiv. Acest obiectiv nu a fost
atins şi banii trebuie daţi înapoi”, a spus Orban
Klaus Iohannis promulgase legea prin care termenul limită pentru
returnarea banilor pentru „Cuminţenia Pamântului” fusese
prelungit pâna la 31 decembrie 2019.