Potrivit Metrorex, primele două benzi, pe sensul de intrare în Capitală, vor fi închise pe acest segment, motiv pentru care șoferii vor putea circula doar pe două benzi pe fiecare sens.
„Activitățile pregătitoare la viitoarea stație de metrou Gara Băneasa de pe aliniamentul viitoarei Magistrale M6, Secțiunea Sud, din cadrul contractului de execuție «Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectare și execuție structură de rezistență stații, galerii și tuneluri. Lotul 1.1 – 1Mai-Tokyo» impun necesitatea ocupării a două benzi de circulație pe sensul de intrare în București (banda I și banda II)”, a transmis Metrorex.
Operaţiunile pregătitoare devierii de trafic se vor executa cu sprijinul şi sub supravegherea Brigăzii Rutiere.
Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional Otopeni, fără transbordare la staţia 1 Mai.
Întreaga Magistrală 6 a metroului bucureștean va avea o lungime de 14,2 km și 12 stații de metrou: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Lucrările costă peste 1,1 miliarde lei și se fac cu fonduri din PNRR.
Lucrările la Magistrala 6 de metrou au demarat pe 15 decembrie, cu lucrările la stația de metrou Tokyo, prima după Aeroportul Băneasa, a anunțat Metrorex.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro