Municipalitatea solicită șoferilor să nu parcheze mașinile pe segmentul de drum menționat în această perioadă.
Lucrările vor fi realizate etapizat. Luni, 28 octombrie, se va face delimitarea carosabilului pe partea dreaptă a direcției de mers dinspre strada Brăilei către Hotel ,,Magnus”, precum și marcaje pentru delimitarea locurilor de parcare.
Marți, 29 octombrie, se va efectua delimitarea carosabilului pe partea stângă a direcției de mers dinspre strada Brăilei către Hotel ,,Magnus”, alături de marcaje pentru delimitarea locurilor de parcare.
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, se vor realiza marcaje pentru delimitarea locurilor de parcare. Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte semnalizarea rutieră.