Începând de luni, 25 octombrie, magazinele se închid la ora 21.00, iar accesul în centrele comerciale, în hoteluri, în instituții publice le este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală.

Singurele în care au acces și persoanele nevaccinate, pentru că aici nu se solicită certificatul verde, sunt magazinele alimentare, farmaciile și bisericile, toate considerate activități esențiale.

Tot de luni, masca devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Organizarea și desfășurarea evenimentelor private, precum nunți și botezuri, sunt interzise pentru o perioadă de 30 de zile.

Competițiile sportive se vor desfășura, din nou, fără spectatori.

Alte măsuri

  • Activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase e permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 5.00-21.00.
  • Accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri va fi permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală.
  • Organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați.
  • Accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării.

Școlile de stat, închise

Toți elevii care învață în școlile de stat intră de luni într-o vacanță de două săptămâni, care urmează să fie recuperată prin modificarea structurii anului școlar.

„Școlile sunt puternic afectate. S-a decis ca vacanța să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu, pentru două săptămâni. Deci, începând de luni, este vacanță școlară”, preciza Sorin Cîmpeanu miercuri seară, când au fost stabilite restricțiile.

Deși CNSU a dispus suspendarea orelor cu prezență fizică și pentru școlile private, articolul a fost eliminat din hotărârea de guvern care transpune legislativ implementarea măsurilor, astfel că școlile private pot rămâne deschise.

Ministrul educației a numit situația o „discriminare” și a subliniat că se poate completa hotărârea de guvern „pentru a se remedia această eroare”, dar decizia este la guvern.

„Am înțeles că sunt școli private care și-au anunțat elevii că luni pot veni la școală în baza acestui viciu de reglementare”, a completat Sorin Cîmpeanu.

Până la completarea hotărârii de guvern, școlile private nu au nicio obligație legală și pot decide singure modul în care vor funcționa.

Ministrul interimar al finanţelor, Dan Vîlceanu, a anunțat duminică seară că în cursul zilei de luni va fi remediată „scăparea” din hotărârea de Guvern referitoare la grădiniţele şi şcolile private, astfel încât şi acestea să intre în vacanţă, precum cele din sistemul de stat.

Cine se poate deplasa în timpul carantinei de noapte și de ce acte are nevoie

Măsura carantinei de noapte a fost implementată la nivel național pentru o perioadă de 30 de zile, începând de luni, 25 octombrie, indiferent de rata de incidență din localitatea respectivă. Carantina începe la ora 22.00 și se termină la 5 dimineața.

Excepții de la această măsură se fac pentru:

  • persoanele vaccinate împotriva COVID-19, dacă au trecut 10 zile de la schema completă, plus cele aflate în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi după infectarea cu SARS-CoV-2. Acestea vor prezenta certificatul verde, la cererea autorităților.
  • cei care se deplasează în interes profesional și au asupra lor legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;
  • persoanele care au nevoie de asistență medicală ce nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și persoanele care trebuie să își cumpere medicamente. Acestea sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei, motivul deplasării, data completării și semnătura.
  • cei aflați în tranzit sau care efectuează călătorii cu avionul, trenul, autocare sau „alte mijloace de transport de persoane” și care pot face dovada „prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei”. Și aceștia sunt obligați să prezinte o declarație pe propria răspundere, cu datele specificate la punctul anterior, la cererea personalului autorităților abilitate.
  • vor putea circula pe timpul carantinei de noapte și persoanele care au motive întemeiate, cum ar fi vaccinarea, îngrijirea sau însoțirea copilului, asistența persoanelor în vârstă sau bolnave sau celor cu dizabilități ori în cazul unui deces al unui membru de familie. Și în acest caz este necesară o declarație pe propria răspundere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News