Ca urmare a desfășurării concertului trupei Metallica pe Stadionul Național Arena din București, în data de 14 august, în zonă vor fi instaurate mai multe restricții rutiere între orele 17.45 – 23.00.

Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), traficul rutier se va închide progresiv, în funcție de afluența publicului și dacă situația o va impune, după cum urmează:

  • începând cu ora 12.00, pe Str. Maior Coravu, între Șos. Mihai Bravu și intrarea în Stadionul „Naţional Arena”, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson;
  • Bd. Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă și rondul de la intrarea în stadion sau Șos. Pantelimon și rondul de la intrarea în stadion, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson;
  • banda I de circulație de pe Str. Vatra Luminoasă, între Str. Tony Bulandra și Str. Pierre de Coubertin.
  • Str. Tony Bulandra, între Vatra Luminoasă și rond Str. Maior Coravu;
  • Str. Sg. Vasile Șerbănică între Bd. Basarabia și intrarea în stadion (parcarea C).

Sfaturile polițiștilor rutieri pentru conducătorii auto:

  • să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele de trafic;
  • să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportivă;
  • să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
  • să respecte semnalele polițiștilor rutieri şi recomandările acestora;
  • să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Ce obligații au pietonii

  • să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News