Începând de sâmbătă, persoanele nevaccinate din Grecia vor putea să intre în instituţiile publice numai dacă prezintă un test COVID-19 cu rezultat negativ. Doar supermarketurile şi farmaciile sunt exceptate de la această regulă. În plus, angajaţii nevaccinaţi trebuie să prezinte un test COVID-19 cu rezultat negativ de două ori pe săptămână.

Potrivit Poliţiei din Grecia, au fost operate circa 85.000 de verificări la nivel naţional doar în ziua de sâmbătă, iar poliţiştii au administrat sute de amenzi. Mai multe restaurante au fost temporar închise. Clienţii nevaccinaţi şi care nu prezintă un test COVID-19 cu rezultat negativ au fost amendaţi cu câte 300 de euro.

Guvernul de la Atena a alocat un număr suplimentar de 8.000 de poliţişti pentru a se asigura că regulile impuse sunt respectate de către cetățeni.

Noile restricții au fost impuse în condițiile în care luni Grecia a raportat cel mai mare număr de cazuri zilnice COVID de la începutul pandemiei.

Aproape 60% din populația Greciei de 10,7 milioane de locuitori este vaccinată complet împotriva COVID-19.

 
 

Urmărește-ne pe Google News