Şi nu pentru că ar avea cineva ceva cu ei, ci pentru că, potrivit lămuririlor primite de Primărie de la Ministerul Dezvoltării, numărul maxim de poliţişti locali la Giurgiu trebuie să fie de 70, acest număr incluzând şi funcţionarii de la birouri, personalul contractual şi cadrele de conducere.
Anunţul a fost făcut de primarul Nicolae Barbu, în conferinţa de presa de miercuri, 10 iunie. Acesta a explicat şi cum s-a ajuns la numărul de 70 de angajaţi la Poliţia Locală: conform legii, norma de reprezentare este de un poliţist local la 1.000 de locuitori. Oficial, statisticile arată că municipiul Giurgiu are 66.000 de locuitori, ceea ce înseamnă că ne trebuie 66 de poliţişti locali, cărora li se adaugă, în organigramă, încă patru posturi de conducere, adică un total de 70 de angajaţi. Primarul a declarat că selecţia celor care vor pleca din Poliţia Locală se va face printr-un examen, la care vor fi supuşi toţi cei 99 de actuali angajaţi. Examenul va fi organizat în cursul acestei luni, iar edilul atrage atenţia „să nu se încerce intervenţii”, asigurând pe toată lumea că „va fi un examen corect, cu o comisie din care vor face parte reprezentanţi ai ANAF, Prefecturii şi Primăriei, dar în care nu va fi inclus niciun reprezentant al Poliţiei Locale.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News