Cele cinci persoane, identificate de polițiști, au vârste cuprinse între 15 și 21 de ani și sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de proxenetism, notează Monitorul de Galați.

„Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2016-2017, bărbaţii ar fi determinat prin metoda ”lover boy” mai multe femei, dintre care şi cinci minore de 15 şi 16 ani, să practice prostituţia. Din activitatea infracţională, bărbaţii ar fi obţinut peste 30 000 de lei. Au fost puse în executare 5 mandate de aducere, faţă de patru dintre aceste persoane fiind dispusă reţinerea, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Judecătoriei Galaţi, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de a cincea persoană urmează să fie efectuate verificări pentru a se stabili dacă a avut discernământ la momentul comiterii faptei”, a precizat sinsp. Andreea Rogojină, IPJ Galaţi, pentru sursa citată.

Polițiștii fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cum acționa rețeaua de proxeneți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News