O reţea de proxenetism şi prostituţie care funcţiona într-un salon de masaj erotic din Oradea a fost destructurată de poliţiştii bihoreni, informează Agerpres.

În urma unor percheziţii domiciliare simultane au fost identificaţi şi prinşi doi orădeni, unul de 42 de ani şi altul de 28 de ani, faţă de care s-a început urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de proxenetism. În acelaşi loc au mai fost găsite o tânără de 18 ani, din Târgu Neamţ, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie şi proxenetism, o femeie de 22 de ani, din comuna bihoreană Sălard şi alte două tinere, de 15 şi 16 ani, din judeţul Satu Mare, cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de prostituţie.

Bărbatul de 42 de ani este acuzat că, în perioada august – noiembrie a.c., ar fi postat un anunţ publicitar pe internet prin care recruta persoane de sex feminin, cărora ulterior le punea la dispoziţie un imobil în Oradea, în care aparent funcţiona un salon de masaj erotic. Sub acest paravan, în imobilul respectiv tinerele racolate de pe internet întreţineau relaţii sexuale cu diferite persoane de sex masculin în schimbul unor sume de bani, din care o cotă parte le revenea celor trei cercetaţi pentru proxenetism.

 
 

Urmărește-ne pe Google News