Femeile, care proveneau din Bulgaria, Georgia și de etnie romă din Grecia, erau duse la clinici private din Salonic pentru a naște sau pentru a le fi prelevate ovare, potrivit AFP, citată de Agerpres. Acestea au primit între 4.000 şi 5.000 de euro pentru a naşte în Grecia.

Anchetatorii au descoperit 22 de cazuri de adopţii ilegale şi 24 de cazuri de vânzări de ovare.

Operațiunea era condusă de un avocat și de un medic ginecolog. În acest caz au fost arestate 12 persoane, printre acestea aflându-se un medic, un avocat și doi angajați de la clinicile private din Salonic. Alte 66 de persoane ar putea fi implicate în această rețea.

„Familiile candidate la adopţie au plătit între 25.000 şi 28.000 de euro pentru a adopta un copil. În această sumă erau incluşi banii acordaţi mamei biologice, avocatului, cheltuielile de spitalizare şi procentul plătit intermediarilor reţelei”, a declarat Christos Dimitrakopoulos, şeful poliţiei din Salonic.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News