„La data de 9 mai 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, efectuează 34 de percheziţii domiciliare, în judeţele Cluj, Argeş, Ilfov, în municipiul Bucureşti şi într-o unitate de penitenciar”, anunţă, joi, DIICOT şi IGPR.

Este vorba despre o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu substanţe dopante cu grad de mare risc, operaţiuni ilegale cu precursori de droguri, trafic internaţional cu substanţe dopante cu grad de mare risc, spălare de bani şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive”, anunţă, joi, DIICOT şi IGPR.

Materia primă provenea din India și China

Potrivit surselor citate, în cursul anului 2021, în judeţul Cluj, ar fi fost iniţiat şi s-ar fi constituit un grup infracţional organizat, format din zece persoane, care ulterior şi-ar fi extins activitatea şi în judeţul Argeş, scopul fiind efectuarea de operaţiuni cu produse dopante cu grad de mare risc şi cu precursori de droguri, precum şi trafic internaţional cu produse dopante cu grad de mare risc. 

AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL
Recomandări
AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL

„Liderul grupului ar fi asigurat organizarea, finanţarea, aprovizionarea cu materie primă şi utilaje (din China şi India), retribuţia membrilor, coordonarea şi controlul activităţilor infracţionale, iar membrii grupului infracţional din eşalonul de execuţie s-ar fi ocupat de  transportul materiei prime la o fabrică clandestină, situată în judeţului Argeş, producerea substanţelor dopante cu grad de mare risc, depozitarea acestora, predarea către curieri şi încasarea sumelor de bani, aferente livrărilor efectuate”, au mai transmis autorităţile judiciare.

Potrivit acestora, preluarea, gestionarea şi confirmarea comenzilor de substanţe ar fi fost realizată de persoanele cercetate prin utilizarea mai multor site-uri create în acest scop.

Din datele rezultate în urma cercetărilor a reieşit că, prin intermediul mai multor societăţi controlate de membrii grupului, care ar fi avut contracte de prestări servicii cu firme de curierat, ar fi fost livrate peste 29.000  de colete conţinând astfel de substanţe pe teritoriul României, iar alte 200 au fost exportate în diferite ţări.

Alţi membri ar fi avut rolul de a falsifica contracte şi facturi, în scopul de a conferi o provenienţă legală sumelor de bani obţinute din trafic, de a pune la dispoziţie conturile bancare în vederea depunerii/transferului de sume de bani rezultate din activităţile infracţionale, de a depune şi transfera bani în aceste conturi,  controlate şi utilizate de líder, arată anchetatorii.

Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult decât colegii medici într-un proiect european contra hepatitei. Din 7,8 milioane de euro, peste 2,4 milioane de euro au mers pe salarii

substante dopante 7 FOTO IGPRIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Din investigaţiile efectuate a rezultat că suma spălată de grupul infracţional organizat ar fi de aproximativ 2,1 milioane de euro.

Cercetările întreprinse au mai relevat că, în decembrie 2023, alţi trei membri (din aceeaşi familie) ar fi organizat procurarea, importul din Ungaria şi transportul în România a 50 de kilograme de substanţă psihoactivă (2-MMC), destinată comercializării, întreaga cantitate fiind depistată şi indisponibilizată pe parcursul unei acţiuni de prindere în flagrant delict.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

K476   •   09.05.2024, 23:07

Bine ca i-a prins. Sa nu ii mai vedem in libertate. Mai sunt multe retele prin parcuri si piete unde nu da nimeni bon fiscal. Cat de greu sunt de prins? Dar floraria de pe tratuare, de la coltul strazii? Cred ca pejudiciul este de mii de miliarde de euro, fara sa calculez pe 30 de ani.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Soția lui Călin Georgescu a fost văzută în fel și fel de ipostaze, însă imaginile apărute acum au stârnit un val de comentarii. Brunetă, tunsă destul de scurt și îmbrăcată office… Mulți nici nu ar fi recunoscut-o pe Cristela
Viva.ro

Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Observatornews.ro
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI