ComenteazăÎn fața Școlii Gimnaziale nr. 2 din Videle oprește o dubiță albă. Imediat, pe trepte apare directoarea Monica Iorga și îi invită pe cei trei oaspeți veniți de la București să intre. Încep împreună cu profesorii școlii să care niște cutii albe și grele, care sunt stivuite în laboratorul de informatică.
Alexandra și Maria, eleve în clasa a VIII-a, încep să le desfacă: monitor cu monitor, tastatură cu tastatură. Reușesc să pună primul calculator în funcțiune. De cum apasă pe buton se aprinde monitorul, fără ca unitatea centrală să „pârâie”, așa cum erau obișnuite la cele vechi. „Dăm click pe România”, este mesajul care se afișează pe Desktop, sloganul Educlick, proiect parte din Ateliere fără frontiere.
„A fost destul de greu cu calculatoarele, pentru că ba se închideau, ba nu se salva și era destul de greu să o iau de la început. Lucram pe echipe și trebuia ca din 20 în 20 de minute să ne schimbăm, să apucăm să scriem tot”, explică Alexandra Matei, pentru Școala 9. Ea și colegii ei au învățat câțiva ani informatică de pe niște calculatoare depășite. „Nu aveam destul timp să facem fiecare și acum mă bucur că avem, dar totuși e prea târziu pentru mine, pentru că sunt într-a VIII-a”, spune cu regret Maria Stanciu.
Când a lovit pandemia și au trebuit să se mute în învățământul online, directoarea Monica Iorga a înțeles repede că mulți dintre elevii ei nu vor putea participa la ore. Așa că a început să caute calculatoare pentru ei.
„Am scris proiectul într-un moment de vârf al pandemiei, când erau foarte mulți copii care nu aveau acces la tehnologie, motiv pentru care nu puteau participa la lecțiile online. Însă până la acest moment s-au identificat și alte soluții”, povestește directoarea.
Acum, majoritatea copiilor au primit tablete, așa că toate calculatoarele noi vor rămâne deocamdată în laboratorul de informatică, depășit tehnic de mulți ani. „Sunt foarte puține calculatoare în laboratorul de informatică și, prin urmare, cele 20 de calculatoare ar putea aduce un plus. Dacă vor mai fi copii care vor solicita, copii care au într-adevăr nevoie, nu vom ezita să le punem la dispoziție calculatoarele”, mai spune Monica Iorga.
Calculatoare pe care s-au făcut proiecte de educație juridică și civică
În urmă cu două săptămâni, câteva calculatoare pe care acum butonează Maria și Alexandra se aflau la Fundația Konrad Adenauer și pe ele s-a lucrat pentru programul „Statul de drept Europa de Sud-Est”. Un proiect în care elevi din mai multe școli au făcut ateliere de educație juridică și civică și au învățat despre drepturile lor.
Doru Toma, coordonatorul de programe al fundației, știa despre atelierele unde se repară calculatoare de mai multă vreme. El și-a dus și calculatorul de acasă acolo. Acum, fundația unde lucrează donează șase monitoare, șase unități și două imprimante. „Am simțit că e singura soluție: să ne debarasăm de ele, dar să fie și folosite mai departe de cineva care are nevoie. Eu am făcut asta acum câțiva ani cu calculatoarele de acasă. Ăsta e mottoul nostru: «puterea comunității», așa că îl și aplicăm acum”, a spus Doru.
Atelierul cu angajați „neangajabili”
În zona Berceni, într-o fostă hală industrială, câțiva muncitori selectează echipamente IT. Tastaturi și carcase vechi se ridică într-un morman-cimitir al tehnologiei. Dispozitivele care pot fi recondiționate merg în atelier, restul sunt împărțite pe componente și duse la reciclat. În cei 13 ani de la înființare, prin atelierul Educlick au trecut 20.000 de calculatoare. Majoritatea a mers către școli.
Marius este cel care le face să meargă brici. E pasionat de șurubărit de mic, dar calculatoarele sunt cele care l-au fascinat cu adevărat. E pasionat de ele de pe vremea când să știi să instalezi un Windows te ridica la statutul de zeu la tine în cartier.
„Când mi-am luat eu calculator, prin 2000-2001, cred că nu prea erau băieți să repare calculatoare. Cred că în cartierul meu era un singur băiat. Am ajuns la un moment dat să-mi stric singur calculatorul, ca să-l repar”, spune tânărul de 31 de ani.
Acum nu mai trebuie să se pună la încercare stricându-și propriul calculator, are zeci de componente care așteaptă să treacă prin mâna lui, să fie curățate, să li se instaleze Windows-ul și aplicații educaționale. „Am și fost la o școală, am și văzut bucuria pe chipul copiilor. E o motivație în plus să fac acest lucru, din nimic încerc că scot cât mai mult. La ei mă gândesc când fac asta. Dacă pot să fac o setare în plus ca să i se miște mai bine calculatorul, cu o viteză mai bună, o fac”, mai spune Marius.
Este angajat la Ateliere Fără Frontiere din 2020, după o perioadă de aproape doi ani în care nu a avut un loc de muncă din cauza unor probleme personale. Își pierduse încrederea în sine și acumulase temeri legate de viitorul său profesional. Acum spune că a evoluat, că a depășit aceste temeri și are un orizont în ceea ce privește evoluția sa profesională.
„Persoanele care vin la noi cumulează undeva la șapte-opt dificultăți: fie au un nivel scăzut și foarte scăzut de educație, situația socială este foarte complicată, sunt victime ale violenței, ale traficului, sunt mame singure cu copii în întreținere, cu perioadă de șomaj îndelungat, persoane care nu au muncit niciodată, persoane care au ieșit din închisoare sau sunt în probațiune și au nevoie de un sprijin pentru că sunt etichetate și nu le ia nimeni”, spune Lorita Constantinescu, director de dezvoltare la Ateliere fără frontiere.
Povestea acestor ateliere care de 13 ani oferă locuri de muncă celor din categorii dezavantajate și reprezintă și o verigă importantă în lanțul refolosirii și reciclării tehnologiei, pe Școala 9.