„Unii s-au smintit de tot”. Cum acționează rețeaua de influență care se asigură că educația sexuală nu ajunge în școli

CAPITOLUL I. După 27 de ani

În anul 1994, Comitetul Național pentru Protecția Copilului (precursorul actualei autorități naționale care se ocupă de protecția copilului) publica, în colaborare cu biroul UNICEF de la București, o lucrare de 159 de pagini despre situația minorilor – și a familiilor lor – din România.

La pagina 157 sunt menționate câteva direcții prioritare de acțiune, sugerate de autori la capătul întregului inventar statistic prezentat în cursul lucrării. Prima dintre aceste direcții prioritare de acțiune este: educație sexuală adecvată pentru tineri.

Au trecut 27 de ani, pe culoarele Palatului Victoria s-au plimbat între timp 25 de garnituri guvernamentale, iar 7 legislaturi au traversat cele aproape trei decenii de parlamentarism – dar implementarea prioritară a unor programe adecvate de educație sexuală nu a fost încă realizată în România.

De 27 de ani toți indicatorii statistici relevanți ne arată că e nevoie de educație sexuală în școli. Toate experiențele europene probează eficiența educației sexuale în diminuarea unor fenomene sociale precum sarcinile și avorturile în rândul minorelor sau bolile cu transmitere sexuală.

România dezbate subiectul de aproape 30 de ani. 

Recomandări

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

„Dezbatere” nu e totuși termenul potrivit, pentru că de cele mai multe ori vocea care se face auzită, acoperind orice discuție bazată pe date și fapte, este cea a opoziției la introducerea educației sexuale. Și-n timp ce opoziția e vocală și persistentă, datele și faptele sunt insipide și nepopulare, iar autoritățile publice nu fac eforturi să dezmintă informațiile false despre educație sexuală și drepturi reproductive. 

Niciun specialist din Ministerul Sănătății nu a ieșit vreodată public să contrazică afirmațiile din broșurile de cult care susțin că adolescenții care își încep viața sexuală pot ajunge repede în pragul sinuciderii. Când informații similare au fost expuse de medici, nici Colegiul Medicilor nu a considerat că e nevoie să intervină. Când astfel de informații au circulat prin școli, nici Ministerul Educației nu a avut nimic de spus. 

În articolul anterior publicat de Jurnalul Decretului am vrut să-i auzim pe elevi vorbind despre educația sexuală – și am arătat cum e predată această materie în alte țări de pe continentul european. Ne propunem în acest material să facem un pas mai departe și să explicăm de ce școala românească refuză să-i informeze în mod adecvat pe elevi în materie de educație sexuală.

Recomandări

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Pentru asta e nevoie să analizăm încrucișat multiplele paliere sociale pe care s-a manifestat, de-a lungul anilor, opoziția concretă la introducerea educației sexuale. Vorbim, în esență, de actori politici, de agenți instituționali, dar și de organizații civice. Toate aceste entități au vorbit despre pericolul educației sexuale (descrisă, în termeni generici, ca fiind un soi de atentat la inocența copiilor) – dar au și întreprins acțiuni concrete pentru continua subminare a implementării ei.

Opoziția la alții

Opoziția față de educația sexuală nu este un fenomen care caracterizează doar România. O plasează însă într-un grup de state în care diferite construcții politico-sociale au găsit teren fertil pentru a promova o agendă bazată pe demonizarea educației sexuale, respingerea drepturilor reproductive și promovarea unei societăți guvernate mai ales de concepte morale creștine. 

Într-o cercetare pe tema educației sexuale publicată în 2018 de către Centrul Federal German de Educaţie pentru Sănătate concluzia e fără echivoc: în 12 din 25 de țări analizate, din Europa și Asia Centrală, există o puternică opoziție față de acest subiect de cel puțin un deceniu. 

Recomandări

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

În Letonia opoziția a luat formă în rândul partidelor politice conservatoare și naționaliste precum Uniunea Națională, în rândul ONG-urilor conservatoare, dar și printre comunitățile vorbitorilor de limbă rusă. Principalele argumente folosite în țara baltică împotriva educației sexuale: ar pune în pericol situația demografică; îi învață pe copii să se masturbeze; dăunează moralității copiilor; pune în pericol noțiunea de familie și „transformă” copiii în homosexuali.

În Rusia opoziția la introducerea educației sexuale s-a coagulat printre asociațiile de părinți, instituțiile de cult și parlamentari (atât la nivel federal, cât și local). Principalul argument împotriva educației sexuale a fost „influența negativă a informațiilor legate de sexualitate asupra comportamentului unui adolescent”.

În Serbia exista, la nivelul anului 2018, o opoziție serioasă față de educația sexuală, manifestată chiar la nivelul Ministerului Educației, prin cadre didactice și părinți. Principalele argumente împotriva acesteia erau legate de „inadecvarea” materiei.

În Ucraina, s-au opus educației sexuale mai ales comunitățile sau asociațiile religioase. Legea le-a permis acestor asociații să acționeze la nivel ministerial sau să se opună implementării unei programe specifice într-o regiune sau alta a țării.

Nici Spania nu a fost ferită de opoziție la introducerea educației sexuale în școli. Ea a venit în special din rândul grupurilor conservatoare (partide politice, grupuri religioase, grupuri familiale etc.). Cele două argumente folosite împotriva educației sexuale: ar trebui să aibă loc în cadrul familiei (singura îndreptățită să decidă valorile pe care ar trebui să le învețe copiii în legătură cu sexualitatea); este plină de mesaje care pot altera morala tinerilor (ideologia de gen, apărarea persoanelor homosexuale, legitimarea avortului etc.). 

Manipulări juridice pe post de parlamentarism

Cum arată în România o hartă a principalilor actori angrenați în manipularea dezbaterii publice despre educația sexuală și, la nevoie, în eliminarea oricărei inițiative instituționale de implementare a unei astfel de materii în școli?

La nivel politic, opoziția față de educația sexuală a luat adesea forma declarațiilor politice (rostite inclusiv de la tribuna Parlamentului) – dar nu s-a limitat doar la atât. De la declarații politicienii implicați au trecut și la acțiuni legislative concrete pentru a bloca predarea sistematică și obligatorie a educației sexuale în școli. 

Pentru a înțelege această realitate complexă, cu mulți actori, dar mai ales cu multe subterane, e necesar un intermezzo administrativ și legislativ.

În momentul de față, educația sexuală este parte a opționalului Educație pentru Sănătate. Mai puțin de unu din zece elevi români parcurg această materie facultativă. Și e la latitudinea școlilor/cadrelor didactice dacă doresc să abordeze chestiunile din sfera educației sexuale în cadrul mai mare fixat de Educația pentru Sănătate. 

În același timp, în România există și produce efecte o lege privind promovarea și protecția drepturilor copilului. Această lege, promulgată în anul 2004 și modificată de-a lungul timpului prin mai multe intervenții legislative, prevede ca:

• organele de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, precum și orice alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul sănătății să deruleze sistematic, cel puțin o dată pe semestru, în unitățile școlare programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.

Prevederea citată a fost introdusă în lege în aprilie 2020, ca urmare a unui proiect legislativ inițiat de parlamentari USR și PSD. Dar alte proiecte legislative concurente au fost abil folosite de opozanții parlamentari ai implementării educației sexuale pentru a modifica litera și spiritul paragrafului citat mai sus. Iată cum.

La începutul anului 2020, trei propuneri legislative care ținteau modificarea legii de protecție a copilului erau înregistrate pe rolul Parlamentului României. Prima (Propunerea 1) fusese inițiată de USR și PSD. A fost înregistrată la Camera Deputaților în noiembrie 2018. A primit votul final al deputaților în martie 2020, iar pe 4 aprilie 2020 a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. 

A doua propunere de modificare a legii din 2004 (Propunerea 2) le-a aparținut deputaților PNL Ben Oni Ardelean, Robert Sighiartău, Matei Dobrovie, Dumitru Mihalescul, Florica Cherecheș și Nicolae Neagu. Ea a fost înregistrată în noiembrie 2019 la Senat, apoi în aprilie 2020 la Camera Deputaților. Propunerea viza modificarea legislativă a procedurii de plasare a copilului instituționalizat într-o familie.

A treia propunere de modificare a legii din 2004 (Propunerea 3) aparținea Guvernului României. Se urmăreau multiple modificări cu scopul reorganizării serviciilor oferite de direcțiile de asistență socială și protecția copilului. Proiectul a fost înregistrat la Senat în iunie 2109. Ajuns la Camera Deputaților, aștepta din martie 2020 să fie pus pe ordinea de zi pentru a primi votul final. 

De ce sunt importante informațiile legate de a doua și de a treia propunere de modificare legislativă, în condițiile în care doar prima propunere viza subiectul educației sexuale?

Cum au procedat

Propunerea 3 nu mai putea suferi modificări de substanță, pentru că primise încă de la finalul anului 2019 un raport comun favorabil de la Comisia juridică și Comisia de muncă din Camera Deputaților. Vizând un pachet temeinic de modificări legislative, Propunerea 3 avea totuși avantajul de a reprezenta un vehicul sigur pentru introducerea, la grămadă, și a unor condiții restrictive pentru educație sexuală în școli.

Propunerea 2 nu avea șanse prea mari să treacă de votul final al deputaților. Avea însă un avantaj fundamental: în cazul ei nu fusese întocmit raportul comisiilor menționate, așadar mai putea primi modificări, eventual unele care să vizeze înlăturarea cadrului permisiv instituit de Propunerea 1.

Regulamentul Camerei Deputaților oferă posibilitatea emiterii unui raport comun pentru proiectele legislative care au același scop (adică vizează modificări ale aceluiași cadru juridic). Așa că Propunerea 2 și Propunerea 3 au fost unite. Propunerea 3, deși trecuse prin analiza comisiilor, primea astfel șansa unui nou raport. Practic, asta a făcut posibilă depunerea de noi amendamente.

Și acesta a fost momentul oportun pentru ca în conținutul Propunerii 3 să fie introduse modificări majore ale articolului de lege despre educația sexuală. Autorii amendamentului respectiv: deputații Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (neafiliat), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi senatorul Titus Corlăţean (PSD).

Introducând acest amendament într-un proiect general, care viza îmbunătățirea pe mai multe paliere a Legii 272 din 2004, cei șapte parlamentari indicați și-au pus colegii într-o poziție ingrată: aceea de a nu putea vota împotrivă. 

Propunerea 2 a fost votată în plenul Camerei Deputaților la o zi distanță după modificările operate prin raportul comun al Comisiei juridice și al Comisiei de muncă. A picat cu brio, dar carcasa legislativă își făcuse datoria, permițând alterarea conținutului Propunerii 3.

Propunerea 3 a fost și ea supusă votului în plen în aceeași zi. Și a trecut. Cu tot cu amendamentul restrictiv referitor la educație sexuală.

Primind-o spre promulgare, președintele Klaus Iohannis a atacat legea la Curtea Constituțională (invocând, printre altele, chiar lipsa de claritate a noilor prevederi care vizau educația sexuală în școli). Judecătorii constituționali au respins însă solicitarea prezidențială. Așa că președintele a retrimis legea în Parlament, spre reexaminare (n.r. – Constituția îi permite să facă acest lucru o singură dată).

Aceeași lege a trecut deja de Senat, fără să sufere vreo modificare. Dacă trece și de Camera Deputaților în aceleași condiții, Propunerea 3 va înlocui practic Propunerea 1 între legile statului român. Și cadrul fixat desfășurării educației sexuale va fi recorectat în acord cu vederile parlamentare care resping prezența educației sexuale în școli.

Ideea necesității acordului părinților (neconținută de Propunerea 1, dar instituită de Propunerea 3) a fost enunțată permanent de un alt actor important în ecuație: Biserica Ortodoxă Română. Într-un comunicat publicat în aprilie 2020, agenția de presă a BOR transmitea că aceste ore nu pot fi ținute decât de cadre didactice, că orele de educație sexuală sunt ineficiente, iar părintele are dreptul fundamental să decidă ce studiază copilul său. 

Opoziția nu a venit însă doar din partea instituției de cult ortodox. Biserica Catolică se opune și ea ideii ca educația sexuală să fie disciplină obligatorie, în timp ce Biserica Creștină după Evanghelie consideră, de asemenea, că impunerea educației sexuale este un atentat la puritatea copiilor.

CAPITOLUL II. Opoziția în PNL și PSD

Ce au în comun o parte dintre parlamentarii care acționează pentru limitarea educației sexuale în școli?

Primul lucru este aversiunea față de ideile pe care le asociază, la grămadă, curentului progresist: avortul la cerere, drepturile reproductive, drepturile minorităților sexuale și, în general, politicile și serviciile de sănătate sexuală. Această aversiune a fost exprimată permanent, fie de la tribuna Parlamentului, fie pe rețelele sociale, arată o documentare extinsă întreprinsă de colectivul Jurnalul Decretului. 

În 2013, liberala Florica Cherecheș ținea un discurs în care promova Marșul pentru viață (n.r. – un eveniment anual organizat de grupările antiavort) și prezenta avortul la cerere ca o opțiune ce ar trebui permisă doar în cazurile în care viața mamei e pusă în pericol. Politicianul PNL menționa și includerea în programa școlară a Educației pentru Sănătate, a Educației pentru viață. Propunerea o făcea din calitatea de parlamentar membru în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților. Și în 2017 deputata Florica Cherecheș promova în Parlament Marșul pentru viață. 

Un avort poate să priveze femeia de bucuria de a fi vreodată mamă, pe lângă faptul că-i pune viaţa în pericol. În condiţiile unui declin demografic accentuat, a unei îmbătrâniri a populaţiei şi a unei rate relativ ridicate a mortalităţii infantile, este esenţial să protejăm cu toţii viaţa copiilor nenăscuţi şi să fim alături de femeia aflată în criză de sarcină.

Florica Cherecheș:

Robert Sighiartău este în prezent vicepreședinte PNL și unul dintre cei mai vocali liberali care se exprimă pe teme precum avortul, educația sexuală, familia tradițională. Și-a exprimat în repetate rânduri opțiunea pentru căsătoria înțeleasă doar ca uniune între un bărbat și o femeie, susținând și referendumul organizat în 2018 de Coaliția pentru Familie. Sighiartău a atacat frecvent pe pagina sa de Facebook și chestiunea educației sexuale. 

Salut votul dat ieri de colegii din Senat și mă bucură că senatorii Coaliției de guvernare au susținut cu o majoritate covârșitoare dreptul părinților de a decide în privința educației copiilor.

Robert Sighiartău:

Un exponent al opoziției față de prezența educației sexuale în școli este și senatorul PSD Titus Corlățean. Mai nuanțată, poziția acestuia e reprezentativă pentru o opoziție mai puțin ascuțită, croită pe ideea că educația sexuală poate fi evitată prin marginalizare, adică prin plasarea periferică a temei într-un corp de materie generală, mai mare.

Vorbim de necesitatea de a prezerva totuși inocența minorilor. […] A fost introdus un concept mai larg, mai generos, educație pentru viață, care e un concept mult mai complex și care acoperă și aspecte legate de viața intimă și ceea ce înseamnă relația sexuală, aspecte legate de educație sanitară, de igienă și așa mai departe, lucruri importante.

Titus Corlățean:

Un alt reprezentant PSD, deputatul Nicușor Halici, a preferat o abordare frontală, anunțând de a tribuna Parlamentului (fără vreo bază științifică) că educația sexuală distruge caracterul copiilor: 

Păcat că Dan Barna nu este astăzi în sală, să mă uit în ochii lui şi să-l întreb, cum ar reacţiona, ca părinte, dacă i-ar veni copilul în clasa a II-a sau a III-a şi ar fi fost învăţat în ziua respectivă cum fac sex două persoane, la clasa a II-a, şi să spună că aceea este o educaţie? Nu, aceea e de fapt o distrugere şi un impact de multe ori iremediabil asupra caracterului unui copil.

Nicușor Halici:

Grupul Ecumenic de Rugăciune

Al doilea lucru pe care-l au în comun o parte din parlamentarii care se opun educației sexuale în școli este aderența la Grupul Ecumenic de Rugăciune. În 2017 și 2018 acest organism parlamentar a fost condus de liberala Florica Cherecheș. În prezent e condus de social-democratul Titus Corlățean. 

Grupul de Rugăciune există la nivelul Parlamentului României din anii 90, chiar dacă multă vreme el a funcționat informal, fără a fi între structurile parlamentare constituite efectiv. Din Grup au mai făcut parte în legislatura trecută și alți liberali extrem de vocali pe teme precum educația sexuală sau avortul. Aceștia sunt Ben Oni Ardelean (numit în octombrie consilier al premierului Florin Cîțu), Daniel Andrei Gheorghe și Pavel Popescu. 

Pavel Popescu este unul dintre parlamentarii care au rostogolit public informații false: că Raportul Matic (n.r. – document adoptat de Parlamentul European privind accesul la sănătate și educație sexuală pentru femei și minorități sexuale) ar include prevederi despre cum bărbații pot naște; sau că Organizația Mondială a Sănătății ne recomandă să ne învățăm pruncii între 0-4 ani să descopere plăcerea masturbării timpurii.

• „Soția mea și prietenele ei îl vor vota pe Dacian Cioloș la alegerile prezidențiale din 2024. Asta pentru că în urma votului celor de la Renew Europe din Parlamentul European, noi tații putem împărți cu voi mamele, de astăzi, povara alăptării. Unii s-au smintit de tot. P.S. Stiți unde pot găsi în București balsam calmant pentru mameloane?”

Daniel Gheorghe este un alt liberal vocal pe teme precum referendumul pentru familie sau avortul. 

În 2020 Ministerul Sănătății a recomandat spitalelor publice, care refuzau avorturile la cerere din cauza efectelor pandemiei, să trateze procedura ca pe o urgență medicală. Deputatul Daniel Gheorghe a tras pe rețelele de socializare un semn de „alarmă”:

„În condițiile create de pandemie, acest lucru este inacceptabil, ținând seama de faptul că bolnavii cronici și cei de la unitățile de primiri urgențe sunt mai dificil de tratat. 

Prin urmare, ce facem? Amânăm operații dificile pentru oamenii cu afecțiuni grave, dar facem avorturi la cerere pentru a da bine în statisticile unora care trăiesc din acest cumplit viciu? Și încă ceva pentru cei care nu cunosc istorie: avortul este un act barbar care a fost legalizat pentru întâia oară în lume, fix în numele «progresului», de doi criminali, Stalin și Hitler”.

Mai degrabă vocal pe rețelele de socializare decât în Parlament, Ben Oni Ardelean este fost pastor batist, cadru universitar la Facultatea de Teologie Baptistă din București și unul dintre susținătorii referendumului pentru familie din 2018. 

Pentru liberalul Ardelean educația sexuală ar trebui să fie doar despre cum se pot evita sarcinile la minore. Evident nu prin folosirea mijloacelor anticoncepționale. Pentru liberalul Ardelean educația sexuală și serviciile de sănătate sexuală echivalează cu răspândirea homosexualității. 

„Raportul Matic își propune ca statele membre să se folosească de școli pentru a face propagandă și militantism ideologic neomarxist, eludând voința părinților, prin predarea «educației sexuale în școli» (materie ce nu ar avea la bază teme concrete cum ar fi de exemplu reducerea sarcinilor la minore, ci doar implantarea noii viziuni ideologice despre societate și om). Familia naturală este nucleul societății europene contemporane! Scăderea demografică la nivel european este îngrijorătoare, iar astfel de demersuri nu fac altceva decât să distrugă societatea și să accentueze acest fenomen”.

Un intermezzo internațional

Din Grupul Ecumenic de Rugăciune fac parte parlamentari aparținând diferitelor culte religioase. Formal, Grupul militează pentru promovarea valorilor creștine în viața politică. 

Fostul președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea i-a dat însă o definiție mai apropiată de realitatea practică. A definit grupul ca fiind una dintre structurile cele mai importante care ne leagă de ortodoxie: Dacă vrem să deschidem şi să ne refacem, să resetăm relaţiile cu Rusia de exemplu, această structură este una dintre cele mai importante, declara Zgonea în 2013. 

Grupul a mai fost condus, de-a lungul timpului, de Petru Andea – secretar de stat în Ministerul Educației între 2017-2019 – și Angel Tîlvăr, fost ministru-delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni. 

Începând cu anul 2005, Grupul a început să organizeze anual un eveniment, intitulat Mic Dejun cu Rugăciune, care reunește politicieni și reprezentanți ai cultelor (din toată lumea). Temele abordate sunt evident în legătură cu zona religioasă. E un eveniment prin care factorii politici se familiarizează cu această zonă de influență.

Ideea dejunului cu rugăciune nu este totuși una românească. Ea vine de dincolo de granițele noastre. 

În vara anului 2021, Forumul Parlamentului European pentru Drepturile Sexuale și Reproductive (EPF) a publicat studiul „Finanțatori religioși extremiști împotriva drepturilor omului pentru sexualitate și sănătatea reproducerii în Europa 2009 – 2018”.

EPF este o rețea de parlamentari din toată Europa care se angajează să protejeze drepturile sexuale și reproductive de pe continent. În ciuda numelui, nu este o structură afiliată Parlamentului European. EPF e o organizație non-guvernamentală care și-a propus să monitorizeze mijloacele efective prin care o țară ajunge să cocheteze (sau chiar să opereze) cu vederi și politici restrictive în privința avortului, a drepturilor reproductive, a educației sexuale. 

Un nume este de găsit în paginile studiului publicat recent de EPF: Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM). Și mai este de găsit ceva: o legătură cu România, una care duce până în Parlament, printre invitații la anualul Mic Dejun cu Rugăciune.

Acest eveniment, care se organizează începând din 2005, n-ar fi existat – arată raportul EPF – fără Leo van Doesburg, directorul pentru Afaceri europene pentru ECPM. Cu sediul inițial în Timișoara, van Doesburg a adunat politicieni din Europa de Est pentru a forma ECPM și pentru a putea influența legislația din diferite țări. El este în prezent activ în instituțiile europene din Bruxelles și Strasbourg, arată studiul celor de la EPF. Leo van Doesburg a fost prezent la mic dejunurile organizate în România în 2009, 2010, 2016, 2018.

Studiu EPF atrage atenția asupra strategiei folosite de Leo van Doesburg de a atrage politicienii organizând mic dejunuri de rugăciune în toată Europa. Deși nu este o invenție a ECPM, membrii mișcării sunt cei care care au pornit acest obicei în Finlanda, Letonia, Moldova, România, Slovacia și Ucraina. 

O altă sursă de influență străină pentru România în materie de limitare a drepturilor sexuale este Greva pentru toți (LMPT), mișcare apărută în Franța în 2012 ca reacție la încercările de legiferare a căsătoriilor între persoanele de același sex. Cercetarea EPF arată că, deși nu a putut opri schimbarea legislației în Franța, succesul mișcării a venit prin multiplicare. Variații locale ale ei au apărut în Germania, Austria, Finlanda, Italia, Slovacia și România. În România vorbim de Coaliția pentru Familie. 

Chiar dacă referendumul pentru familie nu a fost un succes, el a oferit un exemplu fără precedent despre cum se poate obține modificarea legislației în vederea limitării unor drepturi. Un astfel de exercițiu deghizat civic ar putea fi replicat oricând pe teme precum avortul la cerere sau educația sexuală. 

Încurajarea adoptării legilor în interesul ortodoxie

Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (IAO) este un organism interparlamentar la care participă 21 de parlamente din țările europene. Adunarea are în componență membri ai Parlamentului României începând cu anul 2000.

IAO este încă o cale prin care acțiunea legislativă românească poate fi canalizată spre obiective de limitare a drepturilor sexuale.

Este o inițiativă grecească în care Rusia joacă un rol important, fundamental. Atât Rusia, cât și Grecia cotizează cu câte 200.000 de euro pe an pentru susținerea activităților Adunării. România plătește o contribuție anuală de 10.000 de euro.

Potrivit Consiliului Federației Ruse (camera superioară a parlamentului federal de la Moscova), principalele obiective ale IAO sunt coordonarea activităților legislative ale statelor membre, încurajarea adoptării legilor în interesul ortodoxiei în societățile în care este un factor cultural și etnic fundamental, precum și promovarea comunicării între biserici și adoptarea de măsuri politice pentru protejarea valorilor ortodoxe. 

În organele de conducere actuale ale IAO, România are patru reprezentanți – Ioan Vulpescu (PSD), Gabriel-Ioan Avrămescu (PNL), Ilie-Alin Coleșa (AUR) și Silviu Feodor (minoritatea rușilor lipoveni).

În al doilea episod, vom arăta cum se implică AUR și BOR în a ține educația sexuală departe de școli și de elevi.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro