Mai precis, rețeaua de socializare nu se încarcă și că aplicația pentru telefoane mobile dă erori la accesarea unor pagini.

Problemele cu Facebook au apărut simultan în mai multe țări europene, printre care și România, dar și peste Ocean și în Asia. Conform ultimelor rapoarte, se pare că este vorba despre o eroare globală a Facebook-ului, potrivit downdetector.com.

Probleme au fost raportate și cu aplicația Facebook Messenger. De menționat că problemele sunt atât la versiunea desktop, cât și la cea mobilă a popularei rețele de socializare.

Unele persoane au spus că nu s-au putut conecta pe Facebook, iar altele susțin că nu au reușit să trimită mesaje și nici să primească.

Nu este prima dată când rețeaua de socializare întâmplină dificultăți. Cel mai probabil este vorba despre o cauză tehnică și va fi remediată în câteva minute, așa cum s-a mai întâmplat până acum, comentează huff.ro., care amimtește că au mai fost probleme și în trecut. Iată doar câteva exemple:

Vă reamintim că directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a pierdut joi, 2 august, aproape 16 milarde de dolari din cauza scăderii acţiunilor companiei cu 20%, la o zi după ce operatorul reţelei sociale a anticipat că marjele de profit vor fi scăzute timp de mai mulţi ani ca urmare a reglementărilor mai stricte în domeniul confidenţialităţii datelor personale.

De altfel, userii de pe Twitter au și glumit pe seama acestuia, după ce Facebook a picat: „Mark Zuckerberg nu a plătit factura la curent”. Evident, în această perioadă, cel mai utilizat hashtag a fost… (#facebookapicat).

FOTO – Twitter.com


Citește și: DOCUMENTE DIN INTERIOR: Guvernul ascunde proporțiile pestei porcine, harta Comisiei Europene cu evoluția focarelor înroșește tot mai mult din țară!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News