Rytis Overlingas, inginer electronist în vârstă de 59 de ani, are nevoie în fiecare zi de cinci medicamente împotriva hipertensiunii arteriale și a diabetului.

Farmacia de lângă Vilnius, capitala Lituaniei, i-a spus recent că nu mai are niciunul dintre acestea.

„Mult timp am căutat aceste medicamente în toată Lituania, până când, în cele din urmă, am reușit să le cumpăr din cealaltă parte a țării. Dar asta se întâmpla acum o jumătate de an”, spune Overlingas.  

„Mă simt foarte rău, sunt supărat, pentru că aceste medicamente sunt foarte eficiente. Prin urmare, sunt complet nemulțumit că există o problemă atât de mare cu aceste medicamente”, precizează inginerul.

Cu toate acestea, cazul lui Overlingas nu este singular, și nici cel al Lituaniei. Europa se confruntă cu o penurie de medicamente de-a lungul întregului continent.

Un studiu recent realizat de rețelele de jurnaliști de investigație MIIR și EDJNet în privința unor țări selectate din UE a constatat că durata penuriei ar putea ajunge între 72 și 130 de zile pentru anumite produse farmaceutice.

Medicamentele care tratează afecțiuni ale sistemului nervos reprezintă aproape o cincime din penuria totală de medicamente între 2018 și 2023. Tratamentele pentru complicații cardiovasculare și antiinfecțioasele pentru uz sistemic reprezintă peste un sfert din deficitul de pe piață.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

În timp ce mass-media a atribuit recent penuria din lanțul de aprovizionare pandemiei COVID-19 și războiului din Ucraina, studiul evidențiază faptul că deficitul de medicamente este în creștere de peste 20 de ani.

Farmaciștii din Vilnius spun că sunt adesea sunt lăsați cu opțiuni limitate.

„În calitate de lanț de farmacii, depindem în totalitate de furnizorii și producătorii noștri”, spune Karolina Staleliūnaité de la Farmacia Benu. „Ceea ce putem face este, în principiu, să monitorizăm cu atenție situația și să încercăm să comandăm medicamente atunci când se ivește ocazia, precum și să stocăm provizii cât de mult putem”, precizează farmacista.

Ce face UE în privința penuriei de medicamente

Medicii de familie, farmaciștii și pacienții au exercitat presiuni asupra Bruxellesului pentru a acționa și a împiedica agravarea situației. Penuria de medicamente reprezintă o povară semnificativă pentru sistemele și profesioniștii din domeniul sănătății și afectează calitatea vieții pacienților.

Comisarul european pentru sănătate a abordat această problemă prin propunerea reformei farmaceutice a Comisiei Europene. Aceasta speră să monitorizeze medicamentele esențiale, pentru a putea aborda vulnerabilitățile lanțului de aprovizionare.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

De asemenea, este pe cale de a fi pusă la punct coordonarea cu companiile farmaceutice. Ideea din spatele acestei măsuri este de a adopta un plan de urgență. Companiile pot anunța mult mai devreme eventualele penurii.

„Lucrăm pentru a avea o Agenție pentru Medicamente mai puternică, care va putea să se ocupe de acest aspect”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară.

„Și avem o nouă autoritate, HERA (Health Emergency Preparedness and Response Authority, n.r.), care, de asemenea, analizează acum medicamentele de care avem nevoie pentru a ne asigura că sunt în aprovizionare și pentru a fi avertizați înainte de eventualele penurii. Când toate acestea vor fi puse în aplicare, vom fi cel puțin în poziția de a ști cum stăm cu medicamentele esențiale și ca firmele și statele membre să intervină mult mai repede”, a adăugat comisarul european.

Pentru lituanieni, la fel ca pentru mulți europeni, nerăbdarea fierbe, în timp ce Europa se confruntă cu penuria de medicamente. Cât de mult vor dura astfel de probleme de aprovizionare depinde de eficiența strategiei de răspuns a Bruxellesului, notează rețeaua paneuropeană de televiziune.

Foto: Profimedia Images

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

nicoleta1   •   14.07.2023, 23:43

Nu se mai fabrica medicamente numai vaccinuri anti covid

pikpik   •   14.07.2023, 19:56

Pe timpul bunicilor si stråbunicilor mei NU lua nimeni medicamente, toti au muncit din greu iar in caz de durere/råcealå se tratau cu ceaiuri, comprese, masaj etc. cu succes garantat. Azi ne indopåm cu mancare plinå de chimicale, medicamente pt. orice nimic de durere, junghi etc....si tot azi suntem campioni la cancer, infarcturi etc. Oare de ce?

bituca   •   14.07.2023, 05:06

Nu sunt medicamente dar sunt stocuri mari de vaccin impotriva covid.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
FANATIK.RO
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI