Rețete cu diverse soiuri de ciuperci

Gnocchi cu gălbiori/VIDEO

Ingrediente: 250 g gălbiori, două linguri de ulei de măsline, 40 g unt (20 pentru gătit, 20 pentru servire), o ceapă medie, 2 căței de usturoi, 4 roșii cherry, 3-4 linguri de supă de legume sau de pui, 400 g gnocchi, o jumătate de legătură de pătrunjel, parmezan pentru servire, sare.

Preparare: se fierb gnocchi conform instrucțiunilor de pe ambalaj (când se ridică la suprafață e semn ca sunt fierți). Se pune uleiul într-o tigaie, pe foc, urmat de 20 g de unt. Se adaugă ceapa și usturoiul tocate și se prăjesc 3-4 minute. Se pun și ciupercile, se sotează 2-3 minute, după care se adaugă supa și roșiile tăiate în jumătăți. Se pune capacul pe vas și se lasă la fiert cam 8 minute. Se scurge apoi lichidul rămas, se potrivește de sare și se adaugă o parte din pătrunjelul tocat. Gnocchi se scurg, se așază într-un castron încălzit, se pun 20 g unt deasupra și restul de pătrunjel tocat și se amestecă până se topește untul. Deasupra se pune amestecul de ciuperci. Se presară parmezanul ras.

Hribi pané

Ingrediente: 12 hribi tineri, două ouă, pesmet, făină, sare, piper, cimbru uscat, ulei pentru prăjit.

Preparare: se curăță ciupercile și se trec rapid printr-un jet de apă rece, după care se usucă foarte bine cu un prosop de hârtie. Se îndepărtează piciorușele și se pudrează pălăriile cu piper, sare și cimbru. Se pregătesc trei farfurii: una cu ouăle bătute, alta cu făină și a treia cu pesmet. Se pune uleiul într-o tigaie și se încinge bine, apoi se menține flacăra la foc mediu. Se dau ciupercile prin făină, ou și pesmet, după care se pun în uleiul încins și se prăjesc câteva minute pe ambele părți. Când sunt gata se scot pe prospop de hârtie, ca să se scurgă uleiul în exces. Se servesc calde, ca atare, sau cu salată verde.

Dacă îți plac hribii, încearcă și aceste rețete de zacuscă de hribi. Află cum se face și zacusca de ghebe

Supă chinezească cu shiitake

Ingrediente: 500 g ciuperci shiitake, 20 g ghimbir proaspăt, 4 căței de usturoi, o legătură de ceapă verde, două linguri de sos de soia, 2 litri de supă de pui sau de legume.

Preparare: ciupercile se șterg, ghimbirul se curăță și se taie în cubuleţe, usturoiul se toacă mărunt, iar ceapa verde, în bucăți de aproximativ 10 cm lungime, inclusiv partea verde. Se pun toate legumele și supa într-o oală mare și se lasă la fiert la foc mare. După ce dă în clocot, se mai fierbe încă 4-5 minute la foc mediu. La final, după ce s-a stins focul, se adaugă sosul de soia și se amestecă.

Salată cu bureți

Ingrediente: 500 g bureți, o mână de ruccola, o salată verde, câteva roșii cherry; pentru dressing – 3 linguri de ulei de măsline aromatizat cu foi de dafin și ienibahar, o lămâie mică, usturoi și sare după gust; pentru servit – pâine prăjită.

Prepare: se șterg bureții, se taie felii pe lung și se frig pe grătar. Ruccola și salata se spală și se usucă, roșile se taie în jumătăți. Se prepară dressingul. Se pun toate ingredientele într-un castron și se toarnă dressingul. Se servește cu felii de baghetă prăjită și frecată cu usturoi.

Tagliatelle cu trufe

Ingrediente: 300 g tagliatelle, 250 g mascarpone, două trufe medii, 3 linguri de ulei de măsline, o linguriță de mix picant cu trufe uscate, sare.

Preparare: se fierb pastele. Se încinge uleiul într-o tigaie antiaderentă, se adaugă mascarpone și o linguriță de mix, se amestecă bine, apoi se toarnă un polonic din apa în care au fiert pastele. Se adaugă și pastele scurse, se potrivește gustul de sare și se amestecă bine. La final chiar înainte de servire, se pun trufele tăiate în felii subțiri.

Fricasse cu champignons 

Ingrediente: 150 g file de pui, 100 g ciuperci champignon, 100 ml smântână pentru gătit (20% grăsime), 20 g unt, 20 g făină, un vârf de pudră de nucșoară, 40 g cașcaval, 100 g mazăre congelată, sare, piper.

Preparare: se taie puiul și ciupercile felii subțiri. Se trec bucățile de carne prin făină și se prăjesc în unt topit până se rumenesc ușor. Se adăugă în tigaie ciupercile, mazărea, sare, piper și nucșoară și se amestecă. Se pune apoi smântâna și se fierbe sosul la foc mic până se îngroașă (cam 10 minute). Între timp, se dă cașcavalul pe răzătoarea mare și se adăugă la final în tigaia cu pui și ciuperci. Se lasă să se topească și se servește cu pătrunjel deasupra.

Daca iubesti ciupercile, avem o colectie de retete de ciuperci de post!

O rețetă delicioasă cu ciuperci, numai bună pentru sezonul rece, este zacusca de ciuperci!

Citește și: Ciuperci umplute la grătar

 
 

Urmărește-ne pe Google News