Sardine umplute | VIDEO
Ingrediente: 6-7 sardine, miezul unei felii de pâine, 50 g stafide, o lingură de muguri de pin, o mână de pătrunjel tocat, suc de lămâie și suc de portocală, ulei de măsline, sare, piper, o jumătate de lămâie.
Preparare: sardinele se desfac, se curăță și se spală. Se amestecă două linguri de ulei de măsline cu sare și pătrunjel tocat mărunt și se lasă peștele la marinat în acest mix. Se amestecă miezul de pâine mărunțit cu mugurii de pin și stafidele înmuiate în suc de portocală, un pic de suc de lămâie și puțin ulei de măsline, plus un praf de piper. Compoziția obținută se pune pe sardine și se rulează. Se așază apoi peștele umplut în tavă, pe hârtie de copt, iar peste el se pun felii subțiri de lămâie. Se lasă cam 5-10 minute, la 180 de grade C.
Ruladă cu macrou
Ingrediente: 700 g file de macrou, 2 căței de usturoi, 3 cepe albe, 5 linguri de orez, două linguri de pesmet și două de mazăre, 3 linguri de ulei de floarea-soarelui, sare, piper, un morcov, câteva fire de pătrunjel.
Preparare: peștele se dă prin mașina de tocat, se potrivește de sare și de piper și se amestecă apoi cu pesmet, usturoi pisat și puțină apă. Ceapa tocată, orezul, mazărea și morcovul tăiat cubulețe se călesc în ulei, se lasă la răcit, se adaugă peste compoziția de pește și se amestecă. I se dă formă exact ca unui salam de biscuiți, se înfășoară bine într-o folie alimentară (o poți lega la capete, pentru mai multă siguranță), apoi se pune într-un vas cu apă clocotită și se fierbe 20-30 de minute. Se lasă la răcit, după care se scote din folie și se feliază. Se servește cu pătrunjel și cu un sos gros de roșii – dulce sau iute, după preferință.
Somon cu sparanghel
Ingrediente: 4 bucăți de file de somon, coaja de la o portocală, un sfert de linguriță de piper, 4 fire de sparanghel, o linguriță de ulei de măsline, un vârf de linguriță de sare, un cățel de usturoi, 4 felii de lămâie, câteva măsline verzi.
Preparare: se tapetează cu hârtie de copt o tavă și se pun în ea bucățile de pește cu pielea în jos. Între ele se așază firele de sparanghel pe care ai înfășurat în prealabil câte o fâșie de coajă de portocală. Se stropește totul cu ulei de măsline și se presară apoi piper, sare și usturoi tocat. Se bagă tigaia în cuptor pentru un sfert de oră sau până când furculița intră ușor în sparanghel. Se servește cald, cu felii de lămâie și măsline verzi.
Supă de creveți
Ingrediente: 200 g creveți proaspeți, un morcov mic, o țelină mică, o ceapă mică, 2 căței de usturoi, câte o linguriță de boia, de sos de soia, de sos de stridii și de făină, puțină sare, un vârf de cuțit de pudră de ardei iute, 50 ml vin alb sec, câteva frunze de busuioc și câteva felii de lămâie.
Preparare: se spală bine creveții și se lasă, în primă fază, nedecorticați. Se pune apă la fiert și când clocotește se adaugă boiaua, sarea și pudra de ardei iute și se lasă să dea un clocot. Între timp, legumele se taie bastonașe. Se înlătură spuma de la supă, se adaugă legumele și creveții și se lasă să clocotească, la foc mediu, cam 5-8 minute. Apoi, se scot creveții, se curăță și se pun înapoi în supă, care se mai lasă câteva minute pe foc. Se adaugă sosurile de soia și de stridii, usturoiul zdrobit și vinul și se lasă să dea un clocot. Se drege de sare, apoi se pune un amestec făcut dintr-o linguriță de făină și puțină apă rece și se mai dă într-un clocot scurt. Se servește cu busuioc și lămâie.
Taco de peste cu sos salsa
Ingrediente: 200 g făină, o linguriță de usturoi granulat, câte o jumătate de linguriță de pudră de ceapă, de fulgi de chilli afumat și de sare, 250 ml bere, 60 ml de ulei de măsline, 4 bucăți de file de cod, o varză chinezească tăiată bucăți, zeama unei limete, foi de tortilla cu diametrul de 10 cm; pentru sos – un mango tăiat, un sfert de ceapă mărunțită, o jumătate de ardei iute fără semințe, zeama și coaja rasă de la o limetă, o linguriță și jumătate de tequila, un sfert de linguriță de sare, un vârf de cuțit de zahăr.
Preparare: se amestecă făina, usturoiul granulat, pudra de ceapă, fulgii de ardei și sarea. Se adaugă bere până se formează un aluat fin. Se pune o tigaie antiaderentă la încins, pe foc mediu, și se adaugă uleiul. Se trece peștele prin aluat și apoi se prăjește în uleiul încins până capătă o culoarea aurie (cam 3-4 minute pe fiecare parte). Se scoate cu o spatulă și se așază pe prosop de bucătărie, care va absorbi excesul de ulei. Se amestecă varza cu sucul de limetă și puțină sare, iar pentru sosul salsa, se pun toate ingredientele într-un castron și se mixează. Foile de tortilla și bagă în cuptorul încins pentru câteva minute, apoi se umplu cu pește, varză și salsa. Se stropesc cu un pic de lime înainte de servire.
Supă de ton
Ingrediente: 250 g ton, 100 ml vin alb, 500 ml apă, 350 g cartofi, un morcov, o mână de boabe de soia verde, 2 căței de usturoi, o jumătate de ceapă, două linguri de ulei, sare, piper, 70 g pâine uscată.
Preparare: se taie mărunt ceapa și usturoiul și se călesc în puțin ulei încins. După ce s-au înmuiat, se adaugă în tigaie soia, morcovul feliat și cartofii tăiați cuburi, urmați de vin și apă. Se mai pun sare și piper și se lasă să fiarbă 10 minute, apoi se adaugă tonul tăiat în bucăți mici și se lasă la fiert încă 10 minute. Pâinea se taie cuburi, se pune în ciorbă și se mai lasă oala pe foc două minute.