Procurorii au anunţat că au contestat hotărârea judecătorilor privind plasarea a patru inculpaţi în arest la domiciliu.
Poliţia Capitalei şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au destructurat miercuri o reţea condusă de o asistentă de la o clinică privată din Capitală, care a falsificat sute de reţete pentru medicamente compensate folosite la tratamentul diabetului – Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity.
Asistenta introducea date false în sistemul informatic al CNAS, după care medicamentele erau ridicate din farmacii cu ajutorul unor complici şi vândute pe reţelele de socializare, pentru că erau cunoscute că ar ajuta la slăbit. Prejudiciul în dauna CNAS se ridică la un milion de lei.
Cele 13 persoane, angajate de la o clinică privată și o farmacie, bănuite că falsificau rețete și apoi le decontau de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și vindeau medicamentul Ozempic pe piața neagră, au fost inițial reținute.
Printre cei 13 arestaţi se numără asistenta medicală, administratorul clinicii private, farmacişti și apropiaţi ai acestora.
Potrivit surselor, după ridicarea din farmacii, medicamentele – Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity – au fost vândute pe Facebook sau pe alte platforme online pentru că erau cunoscute că ar ajuta la slăbit.
În România, aceste medicamente se eliberează doar pe bază de prescripţie medicală, sunt incluse în Programul Naţional de Diabet Zaharat (PNS5) şi sunt decontate 100% de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Ozempic este un medicament aprobat pentru tratarea diabetului. Unul dintre efectele secundare este pierderea în greutate, fapt ce a condus la apariția acestui medicament pe piața neagră, unde este vândut fără prescripție medicală.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro