UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Pitești, Antonia Diaconu, a declarat marți, pentru Libertatea, că bărbatul a fost pus sub acuzare pentru ultraj, iar în cazul lui a fost luată măsura controlului judiciar.

În perioada în care va fi sub control judiciar, Ionuț Nicolae are interdicție să părăsească țara și este obligat să se prezinte la secția de poliție în zilele stabilite prin programul de supraveghere judiciară, precum și în fața procurorilor și la instanță de fiecare dată când este chemat. Procurorii i-au mai interzis să se apropie de polițista Denisa Grigore și de familia acesteia.

Bărbat din județul Argeș a fost reținut, luni, pentru ultraj, după ce a amenințat-o cu moartea, pe o rețea de socializare, pe polițista Denisa Grigore, care l-a lăsat fără permis pentru că a refuzat să oprească la un control de rutină.

Potrivit anchetatorilor, polițista Denisa Grigore a încercat să îl oprească pe bărbat, la sfârșitul săptămânii trecute, în localitatea argeșeană Cocu, iar pentru că acesta a refuzat să oprească, l-a lăsat fără permis. Ulterior, Denisa Grigore a fost amenințată cu moartea pe Facebook de Ionuț Nicolae, în vârstă de 34 de ani, din Cocu.

Ionuț Nicolae, bărbatul din Argeș care a amenințat cu moartea o polițistă pe Facebook

Șoferul, considerându-se nedreptățit după ce i-a fost reținut permisul, a fotografiat-o pe polițistă cu telefonul mobil și a pus apoi poza pe facebook, însoțită de un mesaj amenințător.

„Uitați, domnilor cum își face serviciul Poliția Com. Cocu, Jud. Argeș, fără a fi echipat corespunzător și mai vorbește și vulgar. Vă rog să distribuiți să vadă și șefii acestei doamne polițiste, hoții din comuna nu este în stare să îi prindă mă amenință că mă lasă pieton. Vă rog din suflet dați mai departe că noi îi plătim”. Șoferul a mai scris: „Dacă nu o mută, o mut eu la cimitir. Să îmi dea și închisoare pe viață, că nu am ce pierde (…)”, a scris șoferul pe pagina sa de socializare.

Mesajul de amenințare trimis publicat de bărbatul din județul Argeș

Denisa Grigore s-a prezentat, luni, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și a depus plângere, aici fiind adus și șoferul, care, în urma audierilor, a fost reținut 24 de ore pentru ultraj.

sursă foto: sursata.ro


Citește și: Melodie în memoria Denisei Manelista. Versuri sfâșietoare | VIDEO


 

Urmărește-ne pe Google News