Aşa se face că în ultimii ani tot mai multe rable sunt recondiţionate şi reintroduse pe şosele. Potrivit Retromobil Club România, în 2014, 75 de Dacii foarte vechi au primit atestatul de vehicule istorice, iar cei mai mulţi “salvatori” sunt tineri. “E interesant că există interes mai ales în rândul celor care, practic, nu au apucat să copilărească în acest automobil, ci pur şi simplu îl iubesc pentru ceea ce este. Suntem siguri că istoria va fi dusă mai departe şi că aceste autoturisme nu vor fi uitate”, spune Ovidiu Măgureanu, preşedintele Dacia Clasic. Cele mai multe Dacii intrate în club anul trecut, 55 la număr, sunt modelul 1300. Urmează ca popularitate Dacia 1100, cu 15 exemplare, Dacia 1310, cu patru, şi o Dacia 2000. Campioane la atestări sunt Bucureştiul şi judeţele Prahova, Satu Mare, Mureş, Suceava şi Braşov.

 
 

Urmărește-ne pe Google News