La expoziţia de maşini de epocă din Parcul Lumea Copiilor (sectorul 4), vechile bijuterii pe patru roţi au fost eclipsate, culmea, de o maşină românească.
Nemuritoarea doamnă Dacia 1310, mai exact un model din 1987, condusă de Dragoş, de meserie jurist, a impresionat prin modul în care a fost întreţinută, dar mai ales prin istoria ei, fiind odinioară maşină “de partid” – adică, a unui fost membru PCR.
“Dacă vă uitaţi la numere, vedeţi cifra 7 în faţă, ceea ce înseamnă că ea era condusă de oameni aflaţi în anumite structuri la acea vreme. A fost cumpărată de bunicul meu şi a ajuns la mine. Am vopsit-o şi am făcut înconjurul Europei cu ea, fără să-i schimb altceva decât motorul”, ne-a declarat Dragoş.
O altă maşină specială la această expoziţie a fost un autovehicul hibrid, construit de o fostă companie de avioane, Messerschmitt, care din 1957 s-a reprofilat pe maşini. Nu întâmplător, aşadar, acest minivehicul aduce cu botul unui avion…

Premieră în Cetate

Cei care au ajuns ieri în Alba Iulia au putut admira adevărate bijuterii pe patru roţi. Pasionaţii de automobile vintage şi-au scos la vedere piesele de colecţie pe patru roţi, în zona Obelisc-Poarta III din Cetatea Alba Carolina. Evenimentul, intitulat “Retro Parada Toamnei”, a fost organizat în premieră la Alba Iulia.

Urmărește-ne pe Google News