„În lumina situaţiei pandemiei din China”, executivul european va convoca o comisie formată din reprezentanţi ai Ministerelor Sănătăţii din statele membre, a declarat o purtătoare de cuvânt a instituției conduse de Ursula von der Leyen.
Potrivit oficialului, obiectivul reuniunii de la Bruxelles este acela de a „discuta cu statele membre şi cu agenţiile europene de sănătate ale UE posibile măsuri pentru o abordare europeană coordonată”.
Oficialii de la Beijing au ridicat brusc, pe 7 decembrie, o mare parte dintre restricțiile draconice care au ținut granițele țării închise, și au anunțat ulterior că, din 8 ianuarie 2023, renunță și la carantina obligatorie la întoarcerea în țară.
Încetarea subită a politicii anti-COVID din China a cauzat un val foarte mare de contaminări în această țară și mai multe state sunt îngrijorate de posibilitatea ca din ţara asiatică să se răspândească noi variante ale virusului.
Italia a decis miercuri, 28 decembrie, impunerea de teste COVID obligatorii pentru toate persoanele sosite din China, devenind prima țară europeană care adoptă o astfel de măsură. De asemenea, SUA au anunțat că, începând cu 5 ianuarie 2023, toți călătorii care ajung din China, Hong Kong și Macao vor avea nevoie de un test negativ la COVID pentru a intra în țară, pentru a încetini răspândirea virusului. Măsuri similare au fost luate în India, Japonia și Taiwan.