Vineri dimineața devreme, Mohammad a izbucnit în lacrimi când l-a văzut pe fratele său Fadi, venit în căutarea lui. Cei doi au plâns și s-au îmbrățișat printre baricadele metalice, ridicate de poliția greacă în portul din orașul Kalamata în jurul unui depozit unde supraviețuitorii au dormit în ultimele două zile.

„Mulțumesc lui Dumnezeu pentru siguranța ta”, a spus Fadi, sărutându-l pe frunte pe fratelui lui mai mic.

Alte aproximativ 25 de rude ale unor oameni care s-au aflat pe barcă s-au adunat în zonă sperând să afle vești despre apropiații lor.

Martorii spun că între 400 și 750 de persoane erau pe ambarcațiunea de pescuit care s-a răsturnat și s-a scufundat miercuri dimineața devreme, în largul coastelor sudice ale Greciei. De asemenea, supraviețuitori citați de BBC au afirmat că în cala navei erau până la 100 de copii.

La scurt timp după tragedie, 104 persoane au fost salvate, iar 78 de cadavre au fost recuperate. Alte publicații internaționale prezintă un bilanț de 79 de decese.

Operațiunea de căutare și salvare continuă vineri, dar speranțele de a găsi alți supraviețuitori sunt în scădere.

Barca de pescuit a plecat din Egipt, apoi a preluat pasageri în orașul de coastă libian Tobruk pe 10 iunie, relatează Reuters, adăugând că supraviețuitorii care au vorbit cu autoritățile grecești au declarat că au plătit 4.500 de dolari fiecare pentru a merge în Italia.

Cum a sancționat o instanță ambiguitatea expresiei „a fi sub influența”. Un polițist judecat pentru consum de droguri a fost achitat prin consultarea DEX
Recomandări
Cum a sancționat o instanță ambiguitatea expresiei „a fi sub influența”. Un polițist judecat pentru consum de droguri a fost achitat prin consultarea DEX

Circumstanțele exacte ale scufundării vasului sunt încă neclare.

Paza de coastă elenă spune că ocupanții navei au refuzat în mod repetat ajutorul grecilor, precizând că vor să meargă în Italia.

În schimb, grupul de susținere Alarm Phone, care comunicat cu nava, a declarat că, în cel puțin două ocazii, persoanele de la bord au implorat pentru ajutor. Reprezentanții grupului spun că au alertat autoritățile grecești și agențiile de ajutor cu câteva ore înainte de naufragiu.

De asemenea, autoritățile grecești au negat informațiile conform cărora ambarcațiunea s-a răsturnat după ce paza de coastă a încercat să o remorcheze.

Naufragiul de miercuri atrage din nou atenția asupra celei mai mortale rute de migrație din lume și a faptului că Europa nu a reușit încă să rezolve această problemă.

Foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este Ioan Pintaru, românul care a lovit de 8 ori o fetiță cu un cuțit în Londra. Și el ar fi tatăl unei fetițe
Știrileprotv.ro
Cine este Ioan Pintaru, românul care a lovit de 8 ori o fetiță cu un cuțit în Londra. Și el ar fi tatăl unei fetițe
Wow! Iustina de la Insula iubirii nu și-a mai ascuns sarcina la plajă. Imagini cu burtica de gravidă înainte să nască
Viva.ro
Wow! Iustina de la Insula iubirii nu și-a mai ascuns sarcina la plajă. Imagini cu burtica de gravidă înainte să nască
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Libertateapentrufemei.ro
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Ingredientul periculos care conduce la anxietate și depresie. Se găsește în cel mai iubit desert al verii
FANATIK.RO
Ingredientul periculos care conduce la anxietate și depresie. Se găsește în cel mai iubit desert al verii
Cehii au remarcat două mari probleme la contactul cu Bucureștiul: „Infernal!”
GSP.RO
Cehii au remarcat două mari probleme la contactul cu Bucureștiul: „Infernal!”
Municipiul din România în care se deschide o fabrică unică în lume. UE a aprobat o investiție de circa 100 de milioane de euro
FANATIK.RO
Municipiul din România în care se deschide o fabrică unică în lume. UE a aprobat o investiție de circa 100 de milioane de euro
Amanda Bynes, de nerecunoscut la 14 ani de când a renunțat la Hollywood. Problemele de sănătate mintală, drogurile și operațiile estetice au schimbat-o dramatic / FOTO
Unica.ro
Amanda Bynes, de nerecunoscut la 14 ani de când a renunțat la Hollywood. Problemele de sănătate mintală, drogurile și operațiile estetice au schimbat-o dramatic / FOTO
VIDEO | Gestul făcut de MM Stoica pe teren, în plină tensiune a rezultatului din FCSB - Sparta! S-a pus între suporteri şi arbitri
Orangesport.ro
VIDEO | Gestul făcut de MM Stoica pe teren, în plină tensiune a rezultatului din FCSB - Sparta! S-a pus între suporteri şi arbitri
A vrut să se mute în Bucureşti cu chirie, dar a fost refuzat pe bandă. "Nici nu apucam să mă leg la şireturi"
Observatornews.ro
A vrut să se mute în Bucureşti cu chirie, dar a fost refuzat pe bandă. "Nici nu apucam să mă leg la şireturi"
Horoscop 14 august 2024. Berbecii au parte de o zi pentru care vor simți nevoia să fie recunoscători, pentru că aduce o energie specială
HOROSCOP
Horoscop 14 august 2024. Berbecii au parte de o zi pentru care vor simți nevoia să fie recunoscători, pentru că aduce o energie specială

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI