Cum, la sfârşitul acestui an, zeci de mii se maşini îşi vor da întâlnire, parcă în acelaşi timp, pe drumurile din toată âara, poliţiştii de la „Rutieră” vor fi şi ei prezenţi în zonele cu probleme. Pe drumurile care leagă Capitala de staţiunile montane, de litoral şi de Moldova, acolo unde se estimează valori crescute de trafic, vor fi prezenţi peste 2.500 de poliţişti şi 600 de maşini dotate cu aparate radar.Agenţii de la sol vor fi ajutaţi, şi de această dată, de mai multe elicoptere ale Inspectaratului General de Aviaţie al „Internelor”. Piloţii îi vor informa în timp real pe poliţişti despre zonele aglomerate şi despre eventuale evenimente rutiere grave.
Direcţia Poliţiei Rutiere recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.
Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra adaptării vitezei la condiţiile meteo, de drum sau trafic, aceasta reprezentând principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.