Dan Negru, a 17-a oară la Antena 1 în noaptea dintre ani
Petrecerea de Revelion începe la Antena 1 la ora 20.00, cu un mare “Chef de râs”, de care se fac răspunzători actorii Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” Vasile Muraru şi Valetina Fătu. Momentele umoristice vor alterna cu unele muzicale, susţinute de Anda Adam, Daniela Condurache, Radu Ille sau Fly Project. Gazda programului special cu care trecem în noul an este, pentru al 17-lea an consecutiv, Dan Negru. Între orele 22.15 şi 3.00, el pune faţă în faţă două echipe de vedete, feminine şi masculine, într-o întrecere amuzantă: trebuie să ghicească identităţile celor care se perindă prin platou cu chipurile acoperite de măşti ce amintesc de personaje din “Piraţii din Caraibe”, “Warcraft”, “Marele Uriaş Prietenos” sau “Alice din Ţara minunilor”. Cornelia şi Lupu Rednic, Viorica şi Ioniţă din Clejani, Pepe, Liviu Vârciu, Maria Cârneci, Horia Brenciu, Alina Eremia, Lidia Buble, Şerban Copoţ, nea Mărin, Daniela Condurache, George, Dorian Popa, Ruby, Monica Davidescu, Diana Munteanu, Nicoleta Nucă, Nico şi Radu Vâlcan sunt doar o parte dintre vedetele care răspund prezent la “Revelionul Starurilor”. De la 3 dimineaţa, Antena 1 difuzează un “best of” din ediţiile trecute ale “Revelionului la Hanu Mirelei”, cu Mirela Boureanu Vaida.
TVR 2 are retrospective toată ziua
Sub titlul “TVR 60”, TVR 2 difuzează pe 31 decembrie, de la 7 dimineaţa până la ora 18.00, retrospective din emisiunile tip magazin date de-a lungul vremii. În prima parte a zilei sunt programe dedicate copiilor, apoi selecţiuni din “Şcoala vedetelor” sau de la Cerbul de Aur, teatru TV, melodii populare, scenete comice şi şlagăre. Între 20.10 şi 3.40 e programat “Regalul filmului românesc” (“Operaţiunea Monstrul”, “Masca de argint”, “Secretul lui Bachus”, “Colierul de turcoaze” şi “Secretul lui Nemesis”), iar de la 5.00 dimineaţa intră pe post “Cântă-mi, lăutare!”, ediţie specială de Revelion, cu Panseluţa Feraru, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu, Nicolae Furdui Iancu, Margareta Clipa, Gheorghe Turda şi Saveta Bogdan.
Kanal D îşi parodiază una din propriile emisiuni
“Wowbiz Revelion” este titlul sub care se desfăşoară programul special din noaptea dintre ani la Kanal D. Începe la 22.00 şi e construit ca o parodie a emisiunii “Bravo, ai stil!”, cu Andrei Duban, Mădălin Ionescu, Bianca Drăguşanu şi Axinte în locul juraţilor Iulia Albu, Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu şi Răzvan Ciobanu, dar şi cu Andreea Mantea ca prezentatoare, în locul Ilincăi Vandici. Pe post de concurente se vor perinda prin studio vedete: Anna Lesko, costumată pentru o plecare pe Lună, unde trebuie să filmeze o reclamă la praf de stele, Rona Hartner, care merge la închisoare să-şi anunţe iubitul că-l înşală cu lăptarul, şi Cezar Ouatu, în rolul unei văduve. Show-ul de Revelion include şi momente muzicale cu Laura Lavric, Daniela Condurache, Gheorghe Turda, Maria Constantin, Angela Rusu, Cornelia şi Lupu Rednic, Cristina Spătar.
PRO TV pune vedetele la treabă / Două emisiuni speciale ticsite de celebrităţi sunt programate în ajun, apoi, Loredana ne ia la «Sentimente»
Programul special de Revelion de la PRO TV e deschis la 18.00 de emisiunea lui Cabral, “Ce spun românii” – o ediţie specială, filmată din vreme, prezentatorul fiind acum deja plecat peste mări şi ţări! Două echipe neobişnuite se vor întrece în platoul simpaticului Cabral: cea a actorilor, formată din Marius Florea Vizante, Cove, Tania Popa şi George Piştereanu, şi cea a magicienilor – Cristian Gog, Robert Tudor, Johannes, Ştefan Simion.
La 20.30, după ştiri, e rândul lui Bobonete să preia ştafeta. Emisiunea pe care el o prezintă alături de căpitanii de echipe Octavian Strunilă şi Paul Ipate, “Jocuri de celebritate”, îi are printre invitaţii veniţi în platou la ceas de sărbătoare pe Mihaela Rădulescu, Florin Busuioc, Monica Anghel şi Marcel Pavel. În noul an trecem alături de Loredana şi cel mai recent concert susţinut de ea la Sala Palatului, “Sentimente”.
TVR 1 a pregătit 4 Revelioane într-unul
Patru studiouri ale TVR găzduiesc emisiuni de Revelion, iar telespectatorii vor fi purtaţi între ele de la 20.30 până la 2.40 dimineaţa. Dintr-un studio, Iuliana Tudor asigură muzica populară alături de mari interpreţi de folclor din România, din alt platou, Paula Seling şi Ovi, alături de Adrian Enache, pun la cale cel mai amuzant duel al pianelor. Ioana Voicu şi Radu Tudor sunt gazdele tinerilor artişti a căror muzică poate fi ascultată azi pe toate posturile de radio, iar Stela Popescu şi Alexandru Arşinel sunt prezentatorii în sarcina cărora cade misiunea de a ne face să râdem la glumele lor, dar şi alături de invitaţii lor. De la 2.40, la TVR 1 e difuzată muzică de petrecere, iar de la 4.25 intră pe post Premiile industriei muzicale româneşti, un show plin de muzică şi de culoare prezentat de Lora şi de Connect-R.
Naţional TV dă petrecere cu muzică uşoară şi populară
La Naţional TV începe să răsune muzica populară, uşoară şi de petrecere de la ora 20.30, când se dă startul programului special “Avem chef de Revelion”, prezentat de vedeta postului, Corina Chiriac, şi de îndrăgitul interpret Aurel Tămaş. Mirabela Dauer, Marcel Pavel, Laura Lavric, Daniela Condurache, Cornel Borza, Elena Gheorghe, Cornelia şi Lupu Rednic, Cristina Turcu Preda şi Luminiţa Anghel se numără printre invitaţi, la fel Maria Buză, Marius Rizea şi grupul Vouă, a căror misiune este să ne amuze cu momente comice.
La 1.30, Maria Cârneci şi Mihalis Dumitrache preiau ştafeta cu o emisiune construită pe acelaşi tipic, “Primul show de Anul Nou”. Invitaţii lor sunt Petrică Mâţu Stoian, Gelu Voicu, Maria Loga, Maria Constantin, Mihaela Gurău, Alesis şi Vasilica Tătaru.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro