Speologii au petrecut într-o manieră inedită trecerea în noul an pentru că au organizat Revelionul în Ghețarul de la Scărișoara, notează Agerpres.ro.

„Speologi din Craiova, Timişoara, Arad, Bucureşti, Turnu Severin şi Gârda, alături de familii, au sărbătorit trecerea în noul an în această cavitate cu speranţa ca noul an să aducă noi descoperiri de noi goluri subterane care să fie explorate şi cercetate. Acest mod inedit de sărbătorire a revelionului ne-a fost insuflat de regretatul speolog Dl. Profesor Dr. Iosif Viehmann, (…), care în urmă cu 2 ani a trecut la „Cele Veşnice”. Acesta, împreună cu alţi cercetători ai Institutului de Speologie Emil Racoviţă şi apoi cu studenţii domniei sale, a iniţiat aceasta tradiţie de întâmpinare a noilor ani în peşteri în urmă cu peste 35 de ani”, a precizat, pentru sursa citată, preşedintele A.S. SFINX Gârda, dr. Christian Ciubotărescu.

Revelion în Ghețarul de la Scărișoara (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Petrecerea speologilor a avut loc la intrarea în „Sala Bisericii”, în partea turistică a peșterii.

„Speologii şi familiile acestora au întâmpinat Noul An printr-o festivitate morală si sacră, fără elemente care ţin de un „chef”, prin ciocnirea unui pahar de şampanie şi îmbrăţişări”, a precizat dr. Christian Ciubotărescu.

De pe un balcon al Sălii „Biserica”, oamenii au putut admira peste 100 de stalagmite perene de gheață. Gheţarul de la Scărişoara este considerat cel mai mare depozit de gheaţă fosil din România, care s-a format în urmă cu peste 3.500 de ani.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Peștera Ghețarului de la Scărișoara este studiată în prezent de cercetătorii de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” – departamentul.

„Astfel, se fac studii ce vizează reconstituirea schimbărilor climatice din ultimii 5.000 de ani – este cel mai vechi bloc de gheaţă subterană din lume – (schimbări de temperatură, precipitaţii şi de vegetaţie), pe baza depozitului de gheaţă din  peştera Gheţarul Scărişoara”, a explicat cercetătorul Aurel Perşoiu.

Ghețarul de la Scărișoara are, potrivit unor verificări realizate un un radar special, o grosime a gheții în profunzime cuprinsă între 11 și 36 de metri, motiv pentru care este considerat cel mai mare din lume. Cu cei peste 120.000 de metri cubi, blocul de gheață ar depăși volumul celui din peștera Dobsinska, din Slovacia, care are între 107.000 şi 112.000 de metri cubi.

Rezultatele definitive vor fi publicate după ce speologii vor finaliza toate calculele şi proiecţia tridimensională a blocului de gheaţă.

Potrivit sursei citate, în gheţar trăiesc lilieci, gândăcei de doi-trei milimetri, numiţi Pholeuon prozerpinae glaciale, iar din sedimentul ”Rezervaţiei Mari” a fost dezgropat un schelet de Rupicapra (strămoşul caprei).

sursă foto: ziarulapulum.ro

Citește și Ce trebuie să faci de pe 2 ianuarie până de Bobotează ca să îți meargă bine tot anul

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Mai putea fi salvat Silviu Prigoană? Motivul pentru care ambulanța cu medic a ajuns la 24 de minute de la apelul 112
FANATIK.RO
Mai putea fi salvat Silviu Prigoană? Motivul pentru care ambulanța cu medic a ajuns la 24 de minute de la apelul 112
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Observatornews.ro
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI