Printre
finaliştii incluşi de People pe lista celor mai sexy principi se află prinţul
Carl Philip al Suediei, în vârstă de 41 de ani, prinţul Felix al Luxemburgului,
36 de ani, şi prinţul Abdul Mateen din Brunei, în vârstă de 29 de ani.
Anul trecut,
prințul Harry a fost ales „cel mai sexy tată din lume” într-un alt sondaj
realizat de revista People, devansând un mare număr de staruri deveniţi părinţi
precum Ryan Lochte, Steven Yeun sau Ryan Reynolds.
Pe locul
trei se află prințul Carl Philip, duce de Varmland, al doilea copil şi singurul
fiu al regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei şi al reginei Silvia.
Următorul pe
listă este prinţul Felix din Luxemburg, cel de-al doilea fiu al Marelui Duce
Henri şi al Marii Ducese Maria Teresa. Prinţul Felix, născut pe 3 iunie 1984,
este fratele mai mic al ducelui Guillaume, moştenitorul tronului. În prezent,
prinţul Felix este al treilea pe linia de succesiune la tron.
În primele locuri se află și prinţul Abdul Mateen din Brunei, o naţiune mică, aflată pe insula Borneo. Abdul Mateen este unul dintre cei 12 copii, 5 băieţi şi 7 fete, ai sultanului Hassanal Bolkiah, conducătorul Bruneiului.