Angajatii Athenee Palace Hilton din Bucuresti, unul dintre cele mai tari hoteluri din tara, au iesit, ieri, in strada. Bucatarii, cameristele si ospatarii au protestat, deoarece ei castiga doar 400 de euro pe luna, departe de cei 2.000, cat primesc angajatii Hilton din alte tari.
Ieri-dimineata, in fata Hotelului Hilton, circa 50 de bucatari, cameriste si ospatari, angajati ai institutiei, au organizat o manifestatie de protest, deoarece sunt nemultumiti de salarii. Angajatii sustin ca de la 1 iunie, cand a expirat contractul colectiv de munca, acesta a fost prelungit doar pana la 11 iulie si ca, de atunci, ei lucreaza fara contract.
‘Aceasta este prima greva de avertisment din istoria hotelului. Prin acest protest vrem doar sa atragem atentia conducerii. Nu vrem sa sufere clientii. Noi nu vrem sa ajungem la greva generala. Asta ar scadea profitul, iar administratia ar putea scadea si ea oferta initiala, sustine Gabriel Dumitru, liderul Sindicatului Solidaritatea din Hotelul Athenee Palace Hilton.
Au cerut salarii mai mari cu 16%
Conducerea hotelului si sindicalistii nu s-au inteles la negocieri in ceea ce priveste marirea salariilor. Sindicatul a cerut o majorare de 16% pentru salariile mai mici de 1.250 de lei, iar administratia a oferit doar 10%. Desi se simt nedreptatiti si sunt nemultumiti de banii pe care-i castiga dupa ce se spetesc muncind, de teama sa nu ajunga someri, salariatii hotelului Ath?n?e Palace Hilton care au protestat ieri dimineata au refuzat sa le fie fotografiate fetele si nu au vrut nici sa stea de vorba cu presa si sa-si spuna numele.
Angajatii vor lefuri europene
Angajatii hotelului sustin ca media europeana a salariilor din aceasta retea de hoteluri este de peste 2.000 de euro, in timp ce in Romania este de 1.250 de lei, respectiv 400 de euro. Cei 340 de angajati ai Hotelului Athenee Palace Hilton, dintre care 160 sunt sindicalisti, au primit ultima marire de salariu, de 4%, in luna martie a acestui an.