Fotografie de la ședință, în care se văd managerul Macarie (primul din dreapta) și Simionescu (în bluză albastră).

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Prezența ca șef al Consiliului de Administrație de la Spitalul Filantropia a Alexandrei Dobre, prietenă a Gabrielei Firea și fără nicio experiență în Sănătate, a devenit insuportabilă pentru medicii și asistentele din cea mai mare maternitate a Bucureștiului.

Ei au ieșit pe holuri, așteptând să discute cu directoarea tuturor spitalelor Primăriei, trimisă de urgență de Gabi Firea la Filantropia ca să medieze conflictul.

Articolul apărut luni în Libertatea a adus la lumină o situație suportată în surdină de oamenii din spital, care îl contestă atât pe managerul Cristinel Macarie, cât și pe șefa CA Alexandra Dobre, ambii apropiați și numiți de Gabriela Firea.

Personalul spitalului e îngrozit de deficiențele în aprovizionarea cu materiale sanitare și medicamente, provocate, spun ei, de amatorismul conducerii.

La 26 de ani, fostă consilieră a lui Neculai Onțanu și a lui Gabriel Oprea, Alexandra Dobre ocupă 4 poziții în instituțiile subordonate Primăriei și Consiliului General!

Alexandra Dobre

După publicare, oamenii au prins curaj și au început să se mobilizeze, iar primarul Capitalei a trimis-o pe Daniela Blîndu, șefa Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, instituția care are în subordine cele 19 spitale ale municipalității.

Citește și:

Firea a numit-o șefa CA la Spitalul Filantropia pe fosta consilieră a lui Gabi Oprea: 26 de ani, nicio expertiză pe Sănătate, master la Academia SRI și colecționară de 4 funcții publice, de la spitale la Ciclop!

 
 

Urmărește-ne pe Google News