Iosif Szoke şi-a cumpărat produsul de la un hypermarket din oraş, iar când a ajuns acasă şi s-a aşezat la masă, în interiorul cutiei a găsit bucăţi de tablă, cel mai probabil de la un ambalaj similar. „A fost foarte neplăcut şi imediat m-am gândit că am avut noroc că bucăţile erau destul de mari şi le-am putut vedea, altfel le înghiţeam. Apucasem să mănânc puţin până să le observ. M-am simţit toată noaptea foarte rău, nu vreţi să ştiţi ce senzaţii am trăit. Este posibil ca acest lucru să se fin întâmplat şi din cauza psihicului. Am venit a doua zi la OPC şi am depus reclamaţie”, a spus bărbatul.
Acesta a mai adăugat că locuieşte singur, soţia fiind la ţară, astfel că el a fost singurul pus în pericol. Braşoveanul este decis să meargă în continuare pe calea instanţei.
Inspectorii OPC Braşov au oprit astăzi de la comercializare mai multe cutii din acelaşi sortiment de pateu, magazinul fiind amendat cu 5.000 de lei. De asemenea, s-au efectuat controale la firma producătoare, aceasta riscând o amendă de până la 50.000 de lei.
Cel mai probabil, amenda primită de hypermarketul braşovean va fi, în final, îndreptată tot împotriva producătorului, ţinând cont că practic ar fi fost imposibilă verificarea şi depistarea corpurilor străine în interiorul cutiei.