Declarația aparține
ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, care a vorbit despre asta în cadrul unei
conferințe de presă care a avut loc duminică la Iași.

”Rezidenţiatul
a fost anunţat în urmă cu şase luni. Sunt aceleaşi perspective. Vom avea un
număr mai mare de locuri pentru specializări deficitare pe care le-am putut
vedea şi gestiona în această pandemie”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Ministerul
Sănătății a anunțat că examenul de rezidențiat din acest an, în toate cele trei
domenii – medicina, medicina dentară și farmacie – va avea loc duminică, 15
noiembrie.

Anul acesta,
numărul locurilor disponibile este de 6.100, cu 1.390 mai multe față de cele de
anul trecut.

 
 

Urmărește-ne pe Google News