Într-un comentariu trimis ziarului, cu accente dure la adresa criticului său, dar și cu note electorale la adresa formațiunii pe care o conduce, Cioloș deplânge soarta românilor care muncesc în condiții grele în străinătate și subliniază că România trebuie să progreseze pentru că aceștia să nu mai plece.

Ceea ce omite Dacian Cioloș să menționeze în comentariul trimis ziarului este că rezoluția nu are caracter constrângător, este doar o formă de presiune politică.

Mai întâi, trimiterile la Costi Rogozanu:

„Am fost acuzat că nu ne interesează soarta muncitorilor români. Acum ar fi un moment potrivit pentru scuze”, afirmă Cioloş, după votarea rezoluţiei în PE.

Dacian Cioloş reia polemica acidă cu Costi Rogozanu, după rezoluţia Parlamentului European care cere ca muncitorii sezonieri să fie tratați ca localnicii: „Îmi displac discursurile oportuniste”
Muncitori sezonieri români pe aeroportul din Cluj

„Îmi displac discursurile extremiste, apocaliptice și oportuniste. Poate e o rețetă pentru cei care vor să se facă remarcați ușor, dar nu îmi plac nici din perspectivă personală și cu atât mai puțin din cea politică. Cine vrea cu adevărat să facă ceva pentru semenii săi trebuie să aibă perseverență și dedicare”, susţine europarlamentarul.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

În urmă cu câteva săptămâni, am avut un dialog eșuat exact când devenea mai interesant, găzduit de către cotidianul Libertatea. O construcție narativă destul de simplistă în care oamenii buni se luptă cu oamenii răi.

Dacian Cioloş:

Concluzia fostului premier, după acest schimb de replici, a fost că exerciţiul dialogului lipseşte încă din societatea românească.

„Am încercat să lărgesc discuția pentru o mai bună perspectivă și să susțin pentru a nu știu câta oară că România are nevoie de un dialog permanent între politic, societate civilă și presă”, a precizat Cioloș.

Orice soluție care aduce în prim-plan oameni providențiali sau bocitoare de profesie nu este sustenabilă pentru o societate prosperă.

Dacian Cioloş:

„Sezonierii sunt inima care pompează energie”

Demersul grupului Renew Europe (condus de Cioloș, n.red), votat de PE, se referă la drepturi egale între muncitorii sezonieri şi cei localnici: concediu, salariu minim, asigurare de sănătate, preaviz în caz de concediere, protecţie la locul de muncă.

Cotidianul Libertatea a prezentat pe larg cazuri în care sezonierii români au devenit victime ale abuzurilor sau ale condiţiilor de igienă precară în care munceau.

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

„În cazul muncitorilor sezonieri, la fel ca în alte situații”, precizează Cioloş, „am găsit multă ipocrizie și oportunism și prea puține soluții și abordări oneste. Problema muncitorilor sezonieri din Europa, o mare parte dintre ei provenind din România, nu se rezolvă cu lacrimi de crocodil, cu solidarizare formală sau cu acuze juvenile”.

E nevoie de înțelegerea situației până în cele mai mici detalii ale acestei situații complexe și alegerea unor soluții care să pemită tuturor părților implicate să prospere decent și legitim.

Dacian Cioloş:

„Rezoluția inițiată de grupul Renew (cu extrem de multă implicare din partea europarlamentarilor USR PLUS) în sprijinul muncitorilor sezonieri este o situație relevantă pentru ce înseamnă să folosești informațiile publice, să discuți cu experții din societatea civilă și să construiești soluții politice”, crede fostul premier .

În primul rând, vreau să identificăm corect obiectul acestei Rezoluții: muncitorii sezonieri și transfrontalieri sunt inima care pompează energie în multe sectoare cheie ale economiei europene.

Dacian Cioloş:
Dacian Cioloş reia polemica acidă cu Costi Rogozanu, după rezoluţia Parlamentului European care cere ca muncitorii sezonieri să fie tratați ca localnicii: „Îmi displac discursurile oportuniste”
Cultivatorii germani de sparanghel s-au aflat în pragul dezastrului fără sezonierii din Est
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Fostul premier adaugă că sezonierii au un rol important şi pentru ţările în care muncesc, şi pentru ţările în care trăiesc: „Sunt cetățeni care pleacă pentru un timp mai scurt sau mai lung de lângă familiile lor din România, Polonia, Bulgaria, Portugalia sau Spania și ajută să funcționeze industrii importante din alte state membre. Sunt, de asemenea, un sprijin financiar pentru cei pe care îi lasă acasă, pentru familiile și copiii lor”.

Avem în Uniunea Europeană sectoare întregi care depind de muncitorii sezonieri. S-a văzut în criza pe care o traversăm că atunci când acești cetățeni nu se pot deplasa între granițe, sunt puse în pericol producția de alimente, transporturile, multe servicii din turism sau alte servicii sociale de îngrijire și medicale.

Dacian Cioloş:

„Le datorăm un respect minimal”

Cioloș susţine că rolul sezonierilor nu mai poate fi subestimat după lecţiile din pandemie: „Trebuie să înțelegem importanța acestor lucrători pentru Uniune, pentru state membre mai vechi sau mai noi, pentru ferme mari sau mai mici, firme de construcții, spitale, hoteluri sau firme de transport.

Din aceste motive cred că protejarea lor acolo unde lucrează face parte din respectul minimal pe care îl datorăm noi toți acestor oameni fără de care multe industrii intră în blocaj. Am văzut acest lucru în criza pe care o traversăm”.

Am văzut însă în această criză și că mulți dintre lucrătorii sezonieri sunt cazați în condiții mizere. Că nu li se asigură minime condiții de igienă și, după ce se îmbolnăvesc, nu au parte de tratament medical adecvat. Am văzut oameni care au murit din cauza neglijenței și a faptului că drepturile nu le-au fost respectate. Acest lucru este inacceptabil!

Dacian Cioloş:

„Ei dau conţinut ideii de piaţă internă”

Fostul premier salută faptul că rezoluţia iniţiată de Renew Europe a fost sprijinită de toate grupurile din Parlamentul European.

Le suntem datori lucrătorilor sezonieri cu claritatea regulilor după care ei își desfășoară activitatea, le suntem datori cu monitorizarea permanentă a condițiilor de cazare și cu suspendarea activității firmelor care încearcă să îi păcălească.

Dacian Cioloş:

Rezoluţia respectivă prevede ca legislaţia existentă la nivel de state să fie riguros aplicată, astfel încăt, oriunde ar lucra, sezonierii să nu cadă victima angajatorilor abuzivi.

Dacian Cioloş reia polemica acidă cu Costi Rogozanu, după rezoluţia Parlamentului European care cere ca muncitorii sezonieri să fie tratați ca localnicii: „Îmi displac discursurile oportuniste”
Dacian Cioloş a ocupat şi funcţia de comisar european pentru agricultură

Cioloş consideră că „e nevoie de o coordonare europeană, de protecție socială pentru acești oameni, de reguli comune și predictibile în toate statele membre ale uniunii. Pentru că lucrătorii sezonieri sunt de fapt cetățenii europeni care dau conținut ideii de piață internă a Uniunii și a libertății de mișcare!”.

„Însemnătate economică, dar şi simbolică”

Europarlamentarul observă că „problema muncitorilor sezonieri nu este una strict de natură economică. Există în spatele ei o mare însemnătate simbolică. Faptul că prin muncitorii sezonieri asistăm la o adevarătă migrație, sezonieră și ea, dinspre est înspre vest, înseamnă ca avem parte de un intens schimb cultural care vine la pachet cu plusuri si cu minusuri”.

„Din acest motiv”, adaugă Cioloş, „e nevoie să tratăm cu mare seriozitate posibile oportunități de a exploata în defavoarea acestor oameni situația în care se găsesc”.

Am asistat la multă propagandă făcută cu scopul de a denigra mecanismele europene si capacitatea noastră de a integra cetățenii europeni in construcția Uniunii Euroene. S-a speculat intens folosindu-se terminologia sclaviei ori de câte ori au existat semne că mecanismele economice e posibil să se gripeze.

Dacian Cioloş:

„Nu am niciun dubiu că există oameni supercalificați în România”

„Când am înființat PLUS, am folosit sloganul „Proiectul meu e România”. Nu am renunțat nicio secundă la el, pentru că nu e o simplă propoziție aruncată înspre public. Am această ambiție de a dovedi că se pot face lucruri. Putem să facem România o țară în care să-ți dorești să trăiești, să-ți crești copiii și să-ți împlinești destinul. E o ambiție care a crescut tot mai mult când i-am văzut pe ceilalți europeni că se descurcă mai bine și performează în toate domeniile”, susține fostul premier.

Cioloș afirmă că românii ar putea alege, pe viitor, să muncească în ţară, însă pentru asta e nevoie ca ţara să progreseze.

Nu am niciun dubiu că există oameni supercalificați în România, dar nu reușim să ne înțelegem între noi suficient cât să facem țara asta să meargă mai bine.

Dacian Cioloş:

„Aceasta este singura mea ambiție politică. Să demonstrăm că putem performa și să transformăm România într-o țară normală. Restul sunt vorbe fără valoare pe care le poți citi într-un ziar sau asculta la televizor. Faptele sunt singura dovadă a ceea ce suntem cu adevărat”, mai spune europarlamentarul.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI