UPDATE ora 13:00: Ilie Duțu Pîrvu, profesor de matematică la Școala generală „Ion Vișoiu” din Chitila, județul Ilfov, a declarat pentru Libertatea că subiectele nu au ieşit mult în evidenţă.

„Subiectele au păstrat structura obişnuită, în care în principiu se acoperă foarte mare parte din materia predată în gimnaziu. Un elev care a frecventat şcola în mod normal şi care a ascultat prelegerile profesorilor de matematică şi ce s-a predat la lecţie făcea faţă. Se putea descurca relativ lejer până în jurul notei 6”, a precizat profesorul Ilie Duţu Pîrvu.

Pentru o notă mai mare, profesorul spune că este nevoie de muncă şi antrenament.

„E nevoie de muncă pentru că, spre deosebire de alte discipline, aici fără antrenament nu faci nimic, pentru că, chiar dacă ai senzaţia că ai înţeles diverse lucuri, dacă nu le exersezi, le uiţi foarte repede. În general se spune că pe cât de repede le înţelegi, pe atât de repede le uiţi fără antrenament. Fără exerciţiu nu faci faţă să ajungi la un nivel superior, să spunem de la 8,5 în sus. Trebuie antrenament şi foarte multă muncă”.

Proba de la matematică, a doua din cadrul Evaluării Naționale 2024, a început la ora 09:00, iar elevii au avut la dispoziție două ore să rezolve subiectele.

Ce subiecte s-au dat Matematică, la Evaluarea Națională 2024

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Calendarul examenelor la Evaluarea Națională 2024

Probele Evaluării Naționale au loc în perioada 25-28 iunie 2024. Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la limba română
  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la matematică
  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la limba maternă
  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14.00)
  • 3 iulie (orele 16.00 – 19.00) și 4 iulie 2024 (ora 8.00 – ora 12.00) – Depunerea contestațiilor
  • 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

O noutate în acest an o reprezintă faptul că lucrările vor fi scanate în clasă și ulterior corectate pe o platformă digitală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News