Rezolvarea a fost realizată în prealabil împreună cu profesoara Nicoleta Deaconu, colegă la același colegiu ploieștean.
„Au fost două texte ce au avut în centru ideea de generozitate, ideea de prietenie. Pe baza acestor texte au existat exerciții de înțelegere a textului și mai apoi subiecte de gramatică, bazate tot pe aceste două texte”, a spus Monica Marin, de la Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești.
„În ceea ce privește subiectele, vom începe cu primul. Este foarte important faptul că apar două cuvinte și nu două structuri sau două sintagme care să arate timpul. Astfel, dacă am scris «între timp” sau «peste o oră”, acestea nu constituie răspunsurile corecte”, a explicat profesoara.
„Așadar, din perspectiva mea, cele două cuvinte care arată timpul în care se desfășoară acțiunea sunt «duminică», «vară», acestea putând fi suplimentate cu «după-amiază» sau «oră», a adăugat Monica Marin.
Cu referire la a doua cerință, profesoara a precizat că „avem de ales dacă personajul central din primul text intră în joc în prima repriză, în a doua repriză, în prelungiri sau de la început. Răspunsul corect este în cea de-a doua repriză”.
La subiectul trei, „chiar dacă Gicoane și-ar fi dorit să aibă peste doi metri, el are doar 1,64 metri, iar răspunsul corect la cel de-al treilea subiect este varianta b”.
La subiectul patru, răspunsul corect este „varianta a, că va fi certată de bunica”, a explicat profesoara de la Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești.
Cu privire la elementele de gramatică, „Conțin diftong toate cuvintele din seria”, răspunsul corect este c, „trăgeau” și „scânteia”.
Apoi, la al doilea punct de gramatică, seria corectă care conține doar cuvintele derivate este varianta d, adică „portiță” și „fetiței”.
La punctul următor, cerința a fost de rescriere a unei secvențe, înlocuind cuvintele „darnici” și „prietenilor” cu câte un sinonim adecvat. Răspunsul corect era „generoși” și „amicilor”.
La următorul punct, cele trei substantive aflate în cazuri diferite erau „glasul” – cazul Nominativ, „lui Gicoane” – cazul Genitiv și „Romică” – cazul Vocativ.
ERATĂ:
La enunțul 7 de la Subiectul I, răspunsul corect este „mingii”, nu „mingei”, cum eronat a fost menționat în timpul transmisiunii în direct.
Peste 130.000 de elevi au susținut astăzi examenul de Evaluare Națională la Limba și Literatura Română. Anul acesta, a dus și modificări față de structura examenului.
Elevii au primit subiectele la limba românăla Evaluarea Națională 2021 sub formă de broșură, putând să solicite și pagini ca ciornă, dacă este cazul. Totodată, față de anii precedenți, au putut să taie și să sublinieze pe această broșură, fără să fie considerate semne.
Subiectele la Limba Română la Evaluare Națională 2021
La Subiectul I, candidații au primit două texte la prima vedere (un fragment aparținând autorului Sorin Titel și al doilea, un fragment preluat din Dilema Veche), pe baza cărora candidații au avut de rezolvat mai multe cerințe.
La Subiectul II, elevii au primit cerința de a scrie un text narativ în care să povestească o situație neprevăzută din timpul unui joc cu prietenii în curtea școlii.
Primul subiect este notat cu 70 de puncte, iar apoi al doilea subiect cu 20 de puncte.
Vezi mai jos subiectele la română la Evaluarea Națională 2021:
Elevii au avut la dispoziție 120 de minute pentru rezolvarea acestor subiecte.