Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti a scos la concurs pentru admiterea la medicină, stomatologie, farmacie,  precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM), 1.402 locuri, dintre care 1.100 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 302 locuri cu taxă, cu 66 mai puţin decât în 2017

Peste 2.900 de candidaţi, dintre care 12 sunt absolvenți care au obținut media 10.00 la examenul de bacalaureat s-au ”luptat”, miercuri, ca să ocupe un loc în Univeristatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București. Cei mai mulți, peste 1.800 de tineri, s-au înscris la medicină generală, restul pentru medicină dentară, farmacie, moașe sau asistente medicale. Universitatea a avut pentru  concursul din acest an 1.100 de locuri, finanţate de la bugetul de stat şi 302 locuri cu taxă.

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Listele provizorii pe facultăţi

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Miercuri, 25 iulie, au fost afişate listele provizorii pe facultăţi, pe site-ul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Medicină:

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Medicină Dentară:

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Farmacie:

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2018. FMAM:

Specializarea Balneofiziokinetoterapie si recuperare

Specializarea Tehnica dentara

Specializarea Asistenta Medicala Generala

Specializarea Moase

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Contestaţii

Contestaţiile privind conţinutul întrebărilor scrise sau corectitudinea grilei oficiale de răspunsuri se înregistrează la comisiile de admitere ale facultăţilor şi se depun în termen de 2 ore de la finalizarea probei scrise. După acest termen nu mai este posibilă contestarea conţinutului întrebărilor sau a corectitudinii grilei oficiale de răspunsuri.

Contestaţiile privind conţinutul întrebărilor scrise sau corectitudinea grilei oficiale de răspuns se analizează de către o comisie de specialişti. Decizia acestei comisii este definitivă. Dacă în urma contestaţiilor privind conţinutul întrebărilor sau corectitudinea grilei oficiale de răspunsuri comisia apreciază că există întrebări care prezintă vicii de formulare, aceste întrebări sunt anulate (hotărârea luată urmând a fi consemnată într-un proces verbal semnat de toţi responsabilii grupurilor de lucru). Anularea întrebărilor duce la anularea punctelor acordate la întrebările respective, pentru toţi candidaţii. În urma analizării contestaţiilor, punctajele comunicate în sali pot suferi modificări.

Contestaţiile privind rezultatele probelor scrise (punctaj) se înregistrează şi se depun, în timpul programului de lucru, la secretariatele facultăţilor în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor (începând cu ora şi data afişării acestora). Candidaţii pot contesta doar propriile rezultate.

Lucrările/chestionarele de concurs constituind obiectul contestaţiei privind rezultatele probei scrise (punctaj) se recorectează, prin citire computerizată (rescanare), în prezenţa candidatului care a depus contestaţia iar comunicarea rezultatelor finale se face prin afişare, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de rezolvare a contestaţiilor.

După expirarea termenului de rezolvare și de răspuns la contestații, decizia comisiei de contestaţii privind rezultatul concursului de admitere este definitivă și nu mai poate fi modificată.

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Rezultatele finale ale concursului de admitere se publică după rezolvarea contestaţiilor

Listele definitive (generate după soluţionarea contestaţiilor) ce cuprind rezultatele definitive şi incontestabile ale concursului de admitere vor fi afişate la avizierele facultăţilor după termenul de contestaţii şi rezolvare a acestora.

După afişarea rezultatelor definitive (finale), actele candidaţilor respinşi se restituie acestora, la cerere, pe baza cărţii de identitate, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii, fără perceperea vreunei taxe. Actele pot fi restituite şi persoanelor care prezintă împuternicire notarială legalizată.

Conform reglementărilor legale în vigoare, UMF „Carol Davila” Bucureşti poate şcolariza, pentru anul universitar 2018-2019, în limita locurilor aprobate de către Senat, studenţi în regim cu taxă, care au susţinut concurs de admitere, dar nu au obţinut punctaj/notă corespunzătoare locurilor bugetate în ordine descrescătoare a punctajelor/notelor (Tabel 1).

Candidaţii interesaţi de această formă de şcolarizare vor depune cerere la Decanatele Facultăţilor.

Analizarea şi aprobarea cererilor se va face în perioada următoare concursului de admitere (conform calendarului ce va fi anunţat).

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Înmatricularea candidaţilor declaraţi admişi

Înmatricularea candidaților declarați admiși în urma concursului de admitere se face prin decizie a rectorului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. După aprobarea înmatriculării, studenții sunt înscriși în Registrul matricol unic (RMU) cu un număr unic valabil pentru întreaga perioadă de școlarizare la specializarea/specializările/programul/programele de studii la care au fost admiși și semnează contractul de școlarizare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News