Potrivit datelor oficiale finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean Suceava, colegiul a fost câștigat de Tiberius Brădăţan, reprezentantul USL, care a primit 34.313 de voturi, reprezentând 48,91 % din numărul celor care au votat, în timp ce Gheorghe Flutur a fost votat de 29.936 de suceveni 42,67%.
Potrivit numărătorii paralele a USL, celelalte trei colegii de Senat din judeţul Suceava au fost câştigate de candidaţii USL cu peste 50 la sută din voturi, caz în care Gheorghe Flutur câştigă colegiul în care a candidat. Prin urmare Astfel, Gheorghe Flutur a câştigat de pe locul al doilea cel de-al treilea mandat de senator la Suceava. Secretar general al PDL revine în Parlament după o pauză de 4 ani timp în care a fost Președinte al Consiliului Județean Suceava.
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News