Dacă Petre Roman a mai fost parlamentar, ba chiar președinte al Senatului în 1996-2000, în perioada în care conducea și PD-ul, Victor Ciorbea este pentru prima oară parlamentar. Ciorbea a condus guvernul României între 1996-1998, însă nu a fost niciodată ales în Parlamentul României.
Conform numărătorii paralele a partidelor atât Victor Ciorbea cât și Petre Roman au câștigat colegiile în care au participat. Daca Roman l-a învins pe Gheorghe Ialomițeanu, fost ministru al finanțelor, în Brașov, Victor Ciobea a obținut mai multe voturi decât reprezentantul ARD, Alexandru Ștefănescu într-un colegiu din București.